Cu aproape un secol în urmă Episcopul Nicolae Velimirovici s-a ocupat în de aproape de această problemă. Pe lîngă răspunderea, ce o purta sub aspect religios, îl vedem în timpul primului război mondial trimis diplomatic al Serbiei în Anglia. Acolo, pe lîngă misiunea politică pe care o avea, era profesor al celebrei Universităţi din Oxford. Iată ce răspuns oferă acest mare ierarh, de curînd canonizat, despre viaţa de obşte creştină:
„Vă supăraţi că Biserica „a trădat organizarea sa cea dintîi, care era comunistă, şi a devenit capitalistă”. Iertaţi-mă, nici una dintre cele două afirmaţii nu stă în picioare.
Adevărul este că prima comunitate creştină, cea din Ierusalim, avea viaţă de obşte, aşa încît nici unul nu zicea că dintru averile lui este ceva al său, ci toate le aveau de obşte. Fără nici o presiune dinafară, această viaţă de obşte venea dinăuntru, din inima şi sufletul poporului creştinat – fiindcă se spune că inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut era unul. Totuşi, nicăieri nu se scrie de ce această organizare a vieţii sociale n-a dăinuit la creştini – însă e limpede şi fără mărturii scrise că trebuie să fi fost curmată de prigoanele sălbatice din partea vrăjmaşilor Bisericii şi de interzicerea adunărilor creştine la trapeza de obşte. Aşadar, nu că n-au vrut creştinii să rămînă la viaţa de obşte, ci, fiind împiedicaţi, nu au putut rămîne. Viaţa de obşte a fost însă păstrată ca formă de organizare socială în Biserică de-a lungul tuturor veacurilor, la o scară mai mică sau mai mare. Ea s-a păstrat în mănăstirile chinoviale pînă în ziua de astăzi – nicăieri cu atît succes ca în Sfîntul Munte, ca şi în Rusia pînă la venirea comunismului necredincios şi silnic. Veţi întreba: „De ce Biserica n-a propagat această organizare socială în toată masa poporului şi în toate popoarele, măcar în cele botezate?” Deoarece, fără îndoială, împrejurările exterioare nu erau favorabile şi lumea nu era pregătită pentru a duce viaţă de obşte de bunăvoie. Oricum, dacă n-a fost ieri, poate că va fi mîine! Principalul este că Biserica nu s-a lepădat de idealul său primar al vieţii de obşte, nici nu 1-a curmat şi suspendat vreodată de voia sa. Se prea poate prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu viaţa de obşte, aşa cum a fost ea la începuturile creştinismului, să fie doar o prorocie sau preînchipuire a organizării sociale creştine, care va domni între popoarele creştine la sfîrşitul vremurilor.
Inexactă este şi cealaltă afirmaţie a dumneavoastră cum că Biserica ar fi trecut la capitalism. De ce să fi făcut asta Biserica? Capitalismul nu ajută Biserica; pe ea o ţine şi o ajută starea de mijloc şi sărăcimea. Din ce pricină să dea ajutor capitalismului Biserica? În Postul Mare ce a trecut am împărtăşit poporul într-o biserică din Beograd. S-au împărtăşit sute de oameni. Erau oameni obişnuiţi, de mijloc, popor al lui Dumnezeu, care nu se apleacă prea mult nici peste prăpastia de-a stînga, nici peste cea de-a dreapta, ci merge pe calea de mijloc. Nici un capitalist nu era de faţă. N-am împărtăşit atunci nici un capitalist. Şi nu a fost un caz excepţional. Este o regulă, cu excepţii rare. Iată de ce, cred eu, afirmaţia dumneavoastră, cum că Biserica ar susţine capitalismul, este arbitrară şi inexactă.
Pace dumneavoastră şi bucurie de la Hristos.”
Preluare din Sfîntul Nicolae Velimirovici,
Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi,
Vol. 2, Ed. Sophia-Press, Bucureşti, 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu