ROADELE POSTULUI

Intrăm curînd în postul Paştilor. Cu această ocazie socotim de cuviinţă să reamintim cititorilor noştri importanţa postului ca tămăduitor al sufletului şi al trupului.

Cu părere de rău, în prezent, o serie de publicaţii periodice de diferită orientare, fac speculaţii pe marginea tradiţiei creştine a ţinerii postului. De aici şi marea confuzie a multor cetăţeni de a substitui ori de a considera postul drept dietă, ceea ce este o mare greşeală.

Diferenţa dintre post şi dietă constă în faptul că primul se adresează mai mult sufletului prin intermediul trupului, iar al doilea – exact invers. Adică, folosind calităţile trupului, omul perverteşte şi orientează greşit şi eronat sufletul său. Astfel oamenii deprind, mai mult inconştient, tradiţii străine ortodoxiei, dintre care fac parte şi meditaţiile yoghine şi budiste. În final se ajunge pînă la ocultism.

UN NOU ATAC LA ADRESA UNITĂŢII BISERICII ORTODOXE

În numărul de marţi, 21 iunie 2005, a Jurnalului de Chişnău, chiar pe prima pagină, jurnalista Nina Negru semnează un editorial intitulat în batjocură „Cercul euphemistic”. Articolul reprezintă un nou atac la adresa unităţii Bisericii Ortodoxe din Moldova. Cu respect pentru activitatea ei anterioară, dar şi cu adîncă părere de rău ne permitem, dar ne vedem şi datori, în virtutea responsabilităţii morale, să facem precizările de rigoare.

„Prin tradiţie”, în ziua Pogorîrii Duhului Sfînt, în toată Ortodoxia se vorbeşte, pe lîngă „folosul învăţăturii” de credinţă, care ar trebui să se propovăduiască întotdeauna, şi despre unitatea Bisericii. Aceasta se caracterizează (vedem chiar din Cartea Facerii) prin „ordine şi lege”. „Limbile ca de foc” care „au şezut pe fiecare dintre ei (Sfinţii Apostoli – n.a.)” nu le-au fost date pentru a dezbina. Din contra: „ S-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa… Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lîngă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi,” auzindu-i pe ei vorbind în limbile lor „faptele minunate ale lui Dumnezeu! … Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.” (Faptele Apostolilor II, 6, 9-11, 44). Pentru aceştia Mîntuitorul a zis: „Şi iată Eu cu voi sînt în toate zilele pînă la sfîrşitul veacului. Amin.” (Matei 28,20).

“VALORILE CREŞTINE” ÎN PRESA MOLDOVENEASCĂ – II

ÎN LOC DE EPISODUL TREI

În pagina editorială a altui săptămînal se ajunge la întrebarea: „Să fie oare Iisus vinovat de faptul că a fost trădat de Iuda? ” şi continuă cu alta „Au nu Dumnezeu este cel care ne gîndeşte; care ne îndreaptă destinele, care le împlineşte, care le abandonează? “

În continuare, la pagina 4 se explică ce este „Rectitudinea dorului sau a darului de a vedea nevăzutul”: „Simfonia măreţiei” adună în vocabule nectarul / metafora acelui „spirit” al „profunzimilor” celeste care izvorînd lumina multicoloră, se confundă cu el, cu veşnica facere / refacerea începutului ei interminabil. Sus / nesus, departe / aproape cerurile imaginare ale zilei (şi ale nopţii) aidoma vieţii şi morţii trec şi retrec prin torsul / luminii încăpătoare din destinul ce ne împarte cu zgîrcenia sa stelară firul de mac al rectitudinii dorului sau a darului de a vedea nevăzutul – viaţa şi moartea vocabulelor, rostul lor înhămat la o zădărnicie a cîntecului pictat pe absoluitatea netrecătoare a sentimentului. Glaciale şi fierbinţi, ca lacrima, ca rana ei cicatrizată de sare, ele vor lăsa pe dîra de lumină magică umbra neştearsă şi moale, umezită de rece a întunericului vaporos, efigia subţire a începutului pur şi plăpînd, încercarea lutului de a deveni solmizaţie, strună, son, firicel de cîntec, îndemn la candoarea cerească a gîndului spongios şi miraculos şi la evadarea din sine a inconştientului (în conştient şi viceversa)…”. După citirea repetată a acestui citat rămîne neclar mesajul concret pe care vrea să-l transmită această recenzie.

“VALORILE CREŞTINE” ÎN PRESA MOLDOVENEASCĂ – I

ÎN LOC DE INTRODUCERE

Deşi în dicţionar găsim mai mult de şaptesprezece definiţii ale termenului „Valoare”, sub aspect religios, de cele mai multe ori, nu întîlnim nici o explicaţie satisfăcătoare. Însă acest lucru se explică foarte simplu, dacă luăm în considerare învăţătura Bisericii despre vremurile de pe urmă.

Din păcate în lume, din cîte vedem, predomină valorile economice. Influenţa nefastă a acestora se resimte acut în educaţia şi moralitatea contemporanilor noştri. Abia după valorile materiale urmează cele aşa-zis „general-umane” şi tocmai pe al treilea plan sînt puse valorile creştine. Deşi ultimele două ar trebui, de fapt, să fie una singură, există tendinţa de a face o deosebire artificială între ele mai ales în mediile intelectualiste. Aceste deosebiri sînt proliferate cu înverşunare în societate prin intermediul mass-media. De aceea acum oamenilor le este foarte greu să facă distincţie între valorile cu adevărat pozitive şi nonvalori. Astfel, la noi în ţară şi, în general, în întreaga lume, se remarcă o devalorizare acută a bunurilor spirituale ce în final duce la dispariţia lor.

DE CE FILETISMUL ESTE EREZIE?

Pentru un creştin adevărat Ortodoxia este închinarea lui Dumnezeu în Duh şi Adevăr. Duhul este slava creştinilor (In. 7, 39). Unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie, iar unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mîntuire. Sfîntului Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei spune că: „Cel care vrea să se mîntuiască, înainte de toate trebuie să ţină dreapta credinţă, pe aceasta însă cine nu o va păstra întreagă şi nevătămată, în afară de faptul că va avea numeroase necazuri, în veci va pieri” (Simbolul Sfîntului Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei,. „Psaltirea comentată”).

Pornirea conştientă de a contrazice învăţătura oficială a Bisericii precum şi raţionamentele omeneşti, introduse în învăţătura credinţei creştine, este numită erezie, iar urmarea acestei învăţături -  zice Sfîntul Ioan Scărarul este „rea-credinţă” (Scara, Cuvîntul 1).