Intrăm curînd în postul Paştilor. Cu această ocazie socotim de cuviinţă să reamintim cititorilor noştri importanţa postului ca tămăduitor al sufletului şi al trupului.
Cu părere de rău, în prezent, o serie de publicaţii periodice de diferită orientare, fac speculaţii pe marginea tradiţiei creştine a ţinerii postului. De aici şi marea confuzie a multor cetăţeni de a substitui ori de a considera postul drept dietă, ceea ce este o mare greşeală.
Diferenţa dintre post şi dietă constă în faptul că primul se adresează mai mult sufletului prin intermediul trupului, iar al doilea – exact invers. Adică, folosind calităţile trupului, omul perverteşte şi orientează greşit şi eronat sufletul său. Astfel oamenii deprind, mai mult inconştient, tradiţii străine ortodoxiei, dintre care fac parte şi meditaţiile yoghine şi budiste. În final se ajunge pînă la ocultism.
Cu părere de rău, în prezent, o serie de publicaţii periodice de diferită orientare, fac speculaţii pe marginea tradiţiei creştine a ţinerii postului. De aici şi marea confuzie a multor cetăţeni de a substitui ori de a considera postul drept dietă, ceea ce este o mare greşeală.
Diferenţa dintre post şi dietă constă în faptul că primul se adresează mai mult sufletului prin intermediul trupului, iar al doilea – exact invers. Adică, folosind calităţile trupului, omul perverteşte şi orientează greşit şi eronat sufletul său. Astfel oamenii deprind, mai mult inconştient, tradiţii străine ortodoxiei, dintre care fac parte şi meditaţiile yoghine şi budiste. În final se ajunge pînă la ocultism.
În acest scop, atunci cînd le abate, unele publicaţii dau tot felul de „sfaturi (aşa zis) utile pentru cei care postesc”, inducîndu-i, la drept vorbind, în eroare. Observăm că nici nu se vrea corectare a cursului greşit adoptat. Mai mult se neagă tradiţia ortodoxă a postului prin tăgăduirea şi chiar negarea folosului acestuia.
Avînd în vedere pericolul pe care-l reprezintă aceste speculaţii am decis să vă prezentăm un ciclu de scrieri ale Sfîntului Ierarh Nicolae Velimirovici. De curînd canonizat ( 19 mai 2003) acest erudit propovăduitor al Ortodoxiei pe drept cuvînt este numit un „Gură de Aur” al sîrbilor. Deşi are la activ cinci titluri de doctor, limbajul simplu prin care îşi expune bogata experienţă de viaţă permite fiecărui cititor a se îmbogăţi din punct de vedere duhovnicesc.
Vă prezentăm în continuare o scrisoare către un negustor sîrb despre roadele postului (preluat din Sfîntul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, Vol. 2, Ed. Sophia-Press, Bucureşti, 2003):
„De ce atîta lume nu ţine post?”, vă întrebaţi. Fiindcă nu cunoaşte roadele postului. Instituţiile sanitare din ţara noastră ar trebui să prescrie postul la fel cum o face Biserica Ortodoxă, deoarece roadele postului sînt mari şi minunate nu numai din punctul de vedere duhovnicesc, ci şi din cel trupesc. Ca dovadă vi s-ar putea aduce exemple fără număr, dar mă voi mărgini la unul dintre cele mai noi: exemplul unei femei văduve din Becei. „Am început să postesc anul trecut de praznicul Sfintei Treimi”, povestea ea. „Mergînd la biserică şi rugîndu-mă lui Dumnezeu, mi-a venit în gînd că trebuie să postesc. Cît a trăit bărbatul meu, nu ştiam de post – şi deseori ne îmbolnăveam, niciodată nu eram sănătoşi în acelaşi timp: unul din noi era totdeauna la pat. Şi aşa ni s-a scurs iute întreaga viaţă. În tot acest timp eram mereu nervoasă. Cea mai mică jignire din partea oricui mă făcea să turbez. Şi mă speriam de orişice, chiar şi de gîndurile şi presimţirile mele. Iar de cînd am început să postesc – la praznicul Sfintei Treimi se împlineşte un an de zile – sînt împăcată şi liniştită, sînt bucuroasă cu duhul şi sprintenă cu trupul. Nimeni şi nimic nu mă mai poate mînia. Şi în sufletul meu răsună mereu cîntări bisericeşti şi rugăciuni. Visele îmi sînt frumoase şi bune. Nu am nimic pe lume. Trăiesc la o prietenă avută. Simt însă că toată lumea este a mea. Iată, sînt pe de-a-ntregul sănătoasă, chiar dacă sînt bătrînă. Nu mă tem de nimic, nici măcar de moarte. Doresc un singur lucru cu nesaţ: liniştea, postul şi rugăciunea, în care aflu deplină fericire”.
Aşa povestea despre sine bătrîna din Becei – şi prin această experienţă a ei adevereşte în zilele noastre învăţătura evanghelică şi experienţa de veacuri a Bisericii.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu