ÎN LOC DE EPISODUL TREI
În pagina editorială a altui săptămînal se ajunge la întrebarea: „Să fie oare Iisus vinovat de faptul că a fost trădat de Iuda? ” şi continuă cu alta „Au nu Dumnezeu este cel care ne gîndeşte; care ne îndreaptă destinele, care le împlineşte, care le abandonează? “
În continuare, la pagina 4 se explică ce este „Rectitudinea dorului sau a darului de a vedea nevăzutul”: „Simfonia măreţiei” adună în vocabule nectarul / metafora acelui „spirit” al „profunzimilor” celeste care izvorînd lumina multicoloră, se confundă cu el, cu veşnica facere / refacerea începutului ei interminabil. Sus / nesus, departe / aproape cerurile imaginare ale zilei (şi ale nopţii) aidoma vieţii şi morţii trec şi retrec prin torsul / luminii încăpătoare din destinul ce ne împarte cu zgîrcenia sa stelară firul de mac al rectitudinii dorului sau a darului de a vedea nevăzutul – viaţa şi moartea vocabulelor, rostul lor înhămat la o zădărnicie a cîntecului pictat pe absoluitatea netrecătoare a sentimentului. Glaciale şi fierbinţi, ca lacrima, ca rana ei cicatrizată de sare, ele vor lăsa pe dîra de lumină magică umbra neştearsă şi moale, umezită de rece a întunericului vaporos, efigia subţire a începutului pur şi plăpînd, încercarea lutului de a deveni solmizaţie, strună, son, firicel de cîntec, îndemn la candoarea cerească a gîndului spongios şi miraculos şi la evadarea din sine a inconştientului (în conştient şi viceversa)…”. După citirea repetată a acestui citat rămîne neclar mesajul concret pe care vrea să-l transmită această recenzie.
În pagina editorială a altui săptămînal se ajunge la întrebarea: „Să fie oare Iisus vinovat de faptul că a fost trădat de Iuda? ” şi continuă cu alta „Au nu Dumnezeu este cel care ne gîndeşte; care ne îndreaptă destinele, care le împlineşte, care le abandonează? “
În continuare, la pagina 4 se explică ce este „Rectitudinea dorului sau a darului de a vedea nevăzutul”: „Simfonia măreţiei” adună în vocabule nectarul / metafora acelui „spirit” al „profunzimilor” celeste care izvorînd lumina multicoloră, se confundă cu el, cu veşnica facere / refacerea începutului ei interminabil. Sus / nesus, departe / aproape cerurile imaginare ale zilei (şi ale nopţii) aidoma vieţii şi morţii trec şi retrec prin torsul / luminii încăpătoare din destinul ce ne împarte cu zgîrcenia sa stelară firul de mac al rectitudinii dorului sau a darului de a vedea nevăzutul – viaţa şi moartea vocabulelor, rostul lor înhămat la o zădărnicie a cîntecului pictat pe absoluitatea netrecătoare a sentimentului. Glaciale şi fierbinţi, ca lacrima, ca rana ei cicatrizată de sare, ele vor lăsa pe dîra de lumină magică umbra neştearsă şi moale, umezită de rece a întunericului vaporos, efigia subţire a începutului pur şi plăpînd, încercarea lutului de a deveni solmizaţie, strună, son, firicel de cîntec, îndemn la candoarea cerească a gîndului spongios şi miraculos şi la evadarea din sine a inconştientului (în conştient şi viceversa)…”. După citirea repetată a acestui citat rămîne neclar mesajul concret pe care vrea să-l transmită această recenzie.
În timp ce la pagina 6 se face o analiză a „Sărutului”, în rubrica „Şfichiuiri” primarul ajunge a fi comparat „precum Iisus între cei doi tîlhari!…” Mai aflăm în acelaşi număr pascal că din familiile unora fac parte şi „draci” (p. 8).
Pagina editorială a următorului număr este dedicată unei „Declaraţii” în care este ridicat la rang de dogmă „Adevărul Ştiinţific”, iar „atributele statului – limba, istoria, alfabetul, numele, biserica”. Despre suveranitate, însă, care ar trebui să fie principalul atribut al Statului, care se exprimă prin unitatea credinţei, nu se zice nici un cuvînt. Biserica nu este şi nici nu a fost un atribut al Statului. Biserica este un organism divino-uman deasupra oricăror instituţii lumeşti. Pentru un creştin Adevărul de credinţă este mai presus de ştiinţa veacului acestuia. Acest lucru este demonstrat pe parcursul întregii istorii bisericeşti.
În acelaşi ordine de idei se înscrie şi articolul din pagina următoare intitulat „Medicul care tratează cu poezia”. Putem să ne dăm seama acum de ce statisticile medicale devin pe zi ce trece tot mai îngrijorătoare: rugăciunea este înlocuită cu „poezia”.
Următorul număr culminează chiar de la bun început cu o poezie intitulată „Stropul de la Dumnezeu” din care vom cita doar ultimul catren: „Alerg spre rădăcinile pe moarte din pămîmt. / Sorbindu-mă, să-nvie frunze şi tulpine, / Şi iarăşi să mă sui la cer, precum vrea Tatăl Sfînt – / Iisus a învăţat să-nvie de la mine.” La această afirmaţie rămînem, pur şi simplu, fără replică.
În următorul număr ni se spune că „temelia nemuririi noastre… o constituie limba, dar nu ea în sine, mai exact – nu numai ea, ci neapărat şi acei cît mai mulţi cititori atenţi şi pătrunzători ai lucrărilor de lingvistică”. Acest lucru constituie, am putea spune, un îndemn la înţelegerea articolului din pagina următoare intitulat foarte sugestiv: „Abra cadabra! Doamne ajută!”. Dacă cercetăm mai serios prima expresie, observăm că aceasta la origini era folosită în ritualuri macabre, deseori cu jertfe umane de „nişte spiriduşi ghiduşi” de care unele popoare chiar pînă acum îşi amintesc cu groază. După cum vedem aceste lucruri ajung a fi alegorizate cu exces acum.
ÎN LOC DE EPISODUL PATRU
În ediţiile altei publicaţii foarte colorate, observăm un lucru îngrijorător, am putea zice, chiar scandalos: în ediţia de Paşti nu se vorbeşte nimic despre sărbătoare sub aspect spiritual ziditor, ci numai sub aspect pur material al acesteia. Exemple relevante de articole sînt: „Masa de Paşti”, „Operaţia de vopsire a ouălor…” care culmină cu „Fiţe şi gusturi de vedetă”, unde găsim mărturisirea unei vedete: „Nu ţin post înainte de Paşti, pentru că nu sînt o adeptă a posturilor…”( care poate fi catalogat ca îndemnul publicaţiei). În următorul număr întîlnim acelaşi tic bolnăvicios: „7000 de lei pentru o masă de Paşti”.
Se ştie că cititorul simplu care procură un ziar doreşte să afle cît mai multă informaţie de calitate. Cei care pregătesc acest din urmă ziar au găsit o soluţie din cale afară de originală – pe ultima pagină observăm poza aproape în mărime naturală a unui funcţionar politic aspirant la un post cît mai înalt în stat. Astfel, calitatea informativă declarată, se pare că, în realitate, este aproape exclusiv de propagandă politică.
În toate ediţiile enumerate mai sus sînt prezente buletinele astrologice păgîne spre deosebire de calendarul sărbătorilor ortodoxe pe care cu greu îl remarcăm. Pozele din categoria divertisment care deraiază, din ce în ce mai des, spre cele cu conţinut obscen, sînt nelipsite şi ocupă un spaţiu foarte mare.
Caracterul comercial şi de propagandă a subculturii de tip occidental este specific tuturor publicaţiilor care se dau drept promotoare ale valorilor „general umane”.
DOI ÎN UNU
Cele mai interesante lucruri, însă, găsim în publicaţiile sprijinite de conducerea actuală. Din acestea rezultă că din punct de vedere spiritual societatea contemporană o duce din ce în ce mai bine. Pe zi ce trece oamenii progresează, acumulînd valori spirituale inestimabile. Sesizăm doar o singură problemă: un cititor străin şi neavizat ar plasa, cu uşurinţă Moldova undeva între China şi Mongolia, după valorile şi simbolica promovată. Din păcate se uită că milioane de oameni au fost aduşi ca jertfă celui care este simbolizat prin acestea.
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Toate aceste exemple, precum şi altele momente ascunse sub masca unor titluri decente, am putea spune, trădează un singur scop macabru – distrugerea oricăror valori care ar aminti chiar şi indirect de personalitatea Domnului nostru Iisus Hristos prin care am dobîndit posibilitatea de a ne mîntui. Prin alterarea sistematică în presă a valorilor, de fapt, se tinde distrugerea credinţei din inimile contemporanilor, moştenite din străbuni.
Paradoxal, pentru unii, dar în acelaşi timp adevărat, este că în pofida faptului că se declară nepărtinitoare şi independente, toate publicaţiile utilizează aceleaşi metode meschine de luptă împotriva Bisericii:
limitarea informaţiilor cu conţinut spiritual ziditor;
interpretarea eronată a Adevărului de credinţă;
discreditarea clerului;
impurificarea spirituală a societăţii;
dezinformare prin scorniri mincinoase etc.
Avînd aceleaşi scopuri şi folosind aceleaşi metode, este limpede că în spatele acestor săptămînale se află unul şi acelaşi grup organizat de comanditari şi finanţatori care se conduc de acele principii care sînt străine creştinismului. Acest grup foloseşte cu mare iscusinţă mass-media pentru a pune stăpînire pe conştiinţa oamenilor şi, prin aceasta, de a înrobi treptat întreaga fiinţă omenească sub stindardele „libertăţii, fraternităţii şi a egalităţii”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu