în data de 12 aprilie 2006)
Cu toţii am fost cîndva tineri. Unii continuă să fie tineri sufleteşte iar alţii din tinereţe devin mult mai maturi decît par. Pentru orice ţară, generaţia tînără reprezintă speranţa de viitor. Atît cît se investeşte în tineret tot atît şi se obţine.
La noi în ţară, în cadrul societăţii post-sovietice, de vreo zece ani s-au format nişte centre, putînd fi comparate doar cu nişte caste, care cumulează în jur lor politicieni, ziarişti, oameni de cultură, oameni de afaceri, oameni de ştiinţă şi chiar cadre teologice sau simpli muncitori pe de o parte iar pe de altă parte – tineretul. Între prima şi cea de a doua categorie de oameni, deşi se află în cadrul aceleiaşi societăţi, s-a format o prăpastie destul de mare. Procesele social-politice din ţară şi străinătate nu au rămas fără repercusiuni asupra tineretului, de altfel, sensibil la orice schimbări bruşte care se produc în urma intervenţiilor din interiorul şi exteriorul societăţii.
Cea mai mare influenţă asupra tineretului azi îl are mass-media. Avînd această armă, mass-media este sprijinită şi folosită exclusiv pentru un profit mai mare de unele centre obscure ale societăţii. Dovadă, la cele spuse mai înainte, este faptul că idealul tînărului de azi este omul bogat în detrimentul celui cultivat – adevărata valoare. Nimeni din acei investitori nu doreşte o creştere calitativă cum ar fi, de pildă, al învăţămîntului, culturii sau ştiinţei. Bineînţeles, există şi excepţii, nu toţi pot să se integreaze în noile „caste” sociale. Aceste excepţii din nefericire nu pot avea nici o influenţă asupra celora care formează masa critică a noilor elite post-sovietice.
Astfel ajungem în postura unor state bananiere unde triburile locale îşi dispută supremaţia după aceleaşi principii la care a reuşit Occidenul să „alinieze” şi ţara noastră: presa care incită la tulburări sociale, politica – jucînd, adesea, un teatru de prost gust, arta (dacă-i mai putem zice aşa) şi ştiinţa – de vînzare scopurilor meschine ale unor grupuri de influenţă. Grupuri care imediat după căderea Uniunii Sovietice au dovedit să-şi însuşească de la oamenii simpli o bună parte din resursele băneşti acumulate de-a lugul vieţii şi să aducă ţara în pragul colapsului economic.
Aflat la mijlocul unui război ascuns tineretul de azi se simte debusolat şi părăsit de cei ce în mod normal ar fi trebuit să-l ajute şi să-l îndrume exprimîndu-şi această stare prin violenţă, consum de droguri şi libertinaj. Împreună toate aceste slăbiciuni formează un amestec mortal – otrava pe care politicienii şi ziariştii o administrează zilnic generaţiei tinere prin vorbele goale ce ascund intenţii personale ascunse. Din ’89 nu s-a mai văzut ca presa de influenţă să fie obiectivă iar politicienii să fie corecţi şi cinstiţi. Majoritatea oamenilor nici nu-şi dau seama la ce pericol se supune Statul vis a vis de neatenţia faţă de tînăra generaţie.
Scurtă retrospectivă internaţională
De la începutul lunii noiembrie a anului trecut în Franţa au avut loc nişte manifestări stranii, s-ar zice, pentru o aşa ţară cu un bogat testament cultural. La început aceste proteste au fost, tot din cauza presei, ascunse, timp de două săptămîni, opiniei publice internaţionale. Mai apoi cînd caracterul acestor manifestaţii a trecut în dezordini de masă prin incendieri şi distrugeri problema cu care se confrunta Guvernul francez nu a mai putut fi ferită de ochii lumii.
Ca şi în alte cazuri, şi aici s-a creat şi s-a impus în prim plan întîmplarea potrivit căreia cauza dezordinilor rezidă în moarea a doi tineri care fiind urmăriţi de poliţie au murit electrocutaţi în ascunzişul lor. Mai apoi s-a creat impresia artificială că dezordinile poartă un caracter huliganic protestatarilor alăturîndu-li-se bande de imigranţi de la periferiile Parisului. Tulburările s-au răspîndit în mai multe oraşe importante ale Franţei trecînd graniţa uneori şi spre Ţărie de Jos şi chiar Germania.
La un moment dat toată Europa s-a simţit ameninţată de aceste violenţe ale tineretului nemulţumit de diferenţele economice şi culturale. Surprinzător este faptul că printre cei reţinuţi s-au aflat şi fii de oameni înstăriţi. La un moment, Guvernul era pe punct să instituie starea de urgenţă. După ce s-a crezut că autorităţile nu mai pot face nimic, brusc situaţia s-a schimbat.
La modul concret, ce s-a întîmplat, de fapt, nu se ştie nici pînă acum. Aceeaşi situaţie tensionată se continuă şi acum dar sub o altă formă: protestele studenţeşti faţă de legea muncii. Guvernul însă avînd experienţa evenimentelor precedente, totuşi, nu vrea să cedeze în faţa cerinţelor tinerilor. Manifestaţiile riscă din nou să degenereze într-un haos acut.
În România la începutul anului de învăţămînt 2005-2006 a avut loc o grevă de amploare a personalului profesoral care s-a soldat, în şcolile şi universităţile din toată ţara, cu întreruperea orelor de studiu timp de aproape două luni.
Şi aşa complicată situaţia criminogenă din şcoli s-a agravat. Violenţa juvenilă a crescut simţitor dovadă fiind înregistrările video, ale martorilor oculari, ajunse pe internet şi posturile locale de televiziune. Cînd vestea despre tulburările din şcoli a ajuns şi în eşaloanele superioare ale puterii s-a luat decizia ca instituţiile de învăţîmînt să fie supravegheate de forţele de ordine pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute. Se pare că acest gest al guvernului român nu a avut prea mare efect: traficul de droguri şi pornografia infantilă nu au putut fi stopate, substanţial, nici pînă acum.
În rîndurile tineretului din Federaţia Rusă apar, tot mai multe, bandele de „skin-heads” ( litralmente “capete rase”) care acţionează, preponderent, împotriva studenţilor de culoare şi se deosebesc printr-o aversiune faţă de autorităţile locale. S-a ajuns, uneori, şi pînă la vărsări de sînge. Ca şi pe străzile oraşelor situaţia din cazarmele armatei ruseşti nu este nici ea, tocmai, liniştită. În presă, nu rare ori, s-au strecurat informaţii despre legile nescrise ale tinerilor torţionari şi victimele acestora: morţi, răniţi fizic şi invalizi psihic. Însă se fac şi speculaţii, uneori adevărate, privind ineficienţa structurilor de vîrf ale armatei ruse pentru a contracararea eventualelor evenimente tragice. Din această cauză în Moscova, Sankt Petersburg şi alte centre ale ţării oamenii au ieşit la manifestaţii împotriva ineficienţei structurilor abilitate împotriva acestei stări precare în care s-au pomenit instituţiile civile şi de forţă ale statului.
În Germania – una dintre cele mai cosmopolite ţări ale Uniunii Europene, violenţa infantilă ţine loc primelor titluri ale publicaţiilor, radio şi TV. În acest caz, imigranţii care nu s-au putut acomoda condiţiilor culturale şi de viaţă oferite de ţara gazdă au dat peste cap toate planurile autorităţilor locale. Astfel, sînt cunoscute cazuri cînd, în estul Germaniei grupuri de cîte 30-40 de tineri cu vederi radicale neofasciste sau anarhice au iscat revolte ce au degenerat, de multe ori, în lupte stradale dure cu imigranţii locali. În vestul ţării, autorităţile nu fac faţă creşterii vertiginoase a violenţei în şcoli unde copiii imigranţilor săraci atacă elevii care se deosebesc prin starea materială. Ca şi în România, în această ţară instituţiile de învăţămînt au început să fie păzite de efective de forţe de ordine.
Şcoli păzite de poliţişti există şi în SUA – „cea mai democratică ţară din lume”. Anii trecuţi acolo au avut loc mai multe crime macabre. Tineri înarmaţi pătrundeau în instituţiile de învăţămînt şi, după ce îşi descărcau cartuşele în elevi şi profesori, se sinucideau.
Ce îi determină pe tineri să comită astfel de fapte?
S-au făcut multe studii privind violenţa tineretului dar lucrurile nu s-au schimbat spre bine. În Republica Moldova, de pildă, situaţia în jurul „Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului” se complică simţitor. Pe de o parte revendicările îndreptăţite ale profesorilor privind introducerea „Istoriei Integrate” nu sînt soluţionate, iar pe de altă parte, dar pe aceeaşi baricadă, nu se ia nici o atitudine fermă împotriva introducerii abuzive a disciplinei amorale „Deprinderi de viaţă”. Programele analitice uneori sînt supraîncărcate de materiale inutile alteori, din acestea, lipsesc teme importante din procesul educaţional îndreptat pentru cultivarea tinerei generaţii.
Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe, în aceste condiţii, este enormă. În cadrul instituţional teologii bisericii sînt datori să se ocupe de rezolvarea tuturor problemelor de sorginte religioasă a comunităţii de care ţin inclusiv şi de problemele tineretului. Din toate părţile se trîmbiţează emanciparea tineretului şi paralel creşte rata criminalităţii şi îmbolnăvirile cu HIV ca urmare a aceleiaşi politici – impunerea liberalismului sălbatic occidental. Ar fi mult mai bine ca atenţia Bisericii Ortodoxă din Moldova acordată legăturilor cu Consiliul Mondial al Bisericilor (ca şi organism ecumenic socotit de către o bună parte de creştini ortodocşi – eretic) să fie regîndită pentru ca eforturile pentru redresarea situaţiei tineretului în Republica Moldova să nu fie în zadar. Evenimentele expuse mai sus ne demonstrează faptul că sînt probleme mult mai importante de rezolvat decît întîlnirile „cordiale dintre Biserici”.
Ca urmare a pasivităţii factorilor de răspundere, în societatea noastră, este generat un adevărat haos. Lipsa unui punct de sprijin spiritual, cultural şi, inclusiv, economic determină pe unii tineri să emigreze şi să se stabilească definitiv în străinătate ceea ce este în detrimentul tuturor părţilor implicate. Starea de lucruri în ţară este efectiv descurajantă. Deasupra Republicii Moldova planează riscul ca aceasta să cadă pradă unor astfel de revolte ale tineretuluipoate şi mai grave decît cele care au fost în anul 2000 în Chişinău. Nu este nevoie decît de o scînteie pentru ca această situaţie explozivă latentă să se transforme într-o adevărată revoltă naţională a tineretului cu urmări de neimaginat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu