De la bun început, trebuie să spunem că marea majoritate a personalităţilor din ţară care se expun în public vis-a-vis de evenimentele ce au tangenţă cu viaţa religioasă habar nu au ce înseamnă acesta viaţă pentru un simplu orăşean sau ţăran care la ultimul recensămînt s-a declarat ortodox. Este scandalos faptul că fiecare nerod care nici măcar nu ştie ce este Liturghie să-şi expună de la tribuna publicaţiilor moldoveneşti fel de fel de elucubraţii cu privire la Ortodoxie.
În ultimul timp, se insinuează că din acea majoritate covîrşitoare a moldovenilor care s-au declarat, la recensămîntul de anţărţ, a fi creştini ortodocşi cei care frecventează regulat locaşele de cult constituie doar un procent foarte mic. Prin acest raţionament unii critici ai Ortodoxiei vor să-şi expună public dezacordul că primii ar fi credincioşi sinceri. Nimic mai fals. Pînă în prezent, încă nu s-a făcut nici o investigaţie sau vreun sondaj de opinie, în acest sens de frică, probabil, să nu fie relevat adevărul cu ajutorul căruia vor fi zădărnicite planurile multor demagogi naţionali.
Pentru oricine este interesat de subiectul prezenţei moldovenilor în bisericile ortodoxe îi recomandăm să intre în orice biserică din ţară şi va vedea că, în zilele de sărbătoare, acestea devin practic neîncăpătoare.
În plus, în locaşele de cult ortodoxe se simte prezenţa din ce în ce mai mare a tineretului, iar cei care sînt nevăzuţi acolo sînt actorii însuşi ai scenei politice şi în general ai celei publice (mass media şi al show-biz-ului) care prin propriile lor declaraţii iau o atitudine ostilă faţă de Biserică. De pildă, forţele politice moldoveneşti autoproclamate „creştine”, „populare”, sau „democrate” (termeni ce ne duc cu gîndul la un pleonasm dacă le întîlnim în denumirea unei singure mişcări) se declară contra Bisericii Ortodoxe. Comunitatea religioasă care a rezistat în timp dezmăţului comunist, cu preţul unor imense jertfe umane, în cele din urmă se vede atacată de o formaţiune politică care şi-a însuşit în mod fraudulos distincţiile exprimate prin termenii mai sus enumeraţi.
Liderii scenei publice exprimă adeseori nişte păreri iresponsabile în privinţa unor subiecte, ştiind doar foarte vag care este situaţia reală în domeniul pe care îl abordează. Este cazul unor scriitori postmodernişti de ultimă generaţie. Pentru ei în opoziţie cu realităţile cotidiene: „religia a devenit obiect de studiu în şcoală şi principalul instrument de legitimare politică” deşi timp de 15 ani se încearcă fără succes introducerea acestei materii în curricula şcolară. Încă un lucru distinctiv este credinţa acestora în „sentimentul religios autentic” născut prin „diversificarea ofertelor religioase”. În acest context se vehiculează ideea că Biserica Ortodoxă din Moldova ar depărta intelectualitatea românească din stînga Prutului de adevărata viaţă religioasă, implicîndu-se în mod nepermis în politică.
În opoziţie cu concepţiile oamenilor simpli, pentru aceştia credinţa este ceva depăşit sau arhaic. Putem dovedi aceste afirmaţii prin simpla consultare a publicaţiilor periodice (Jurnal de Chişinău, Timpul, Săptămîna) ce le găsim pe tejghelele de presă din Chişinău şi din Moldova.
O altă aberaţie notorie ivită, în ultima decadă de ani, inclusiv în cercurile de influenţă ale societăţii moldoveneşti, este teza potrivit căreia Biserica Ortodoxă este o instituţie socială care împiedică procesul de aşa zisă modernizare şi racordare a ţării la standardele occidentale: „Aceasta nu mai reuşeşte să ţină pasul cu ritmul lumii contemporane”.
Lucrurile stau, în realitate, exact invers. Adversarii Bisericii vor să politizeze cu orice chip relaţiile între societatea civilă şi puterea ierarhică religioasă. Pe primii îi recunoaştem după atacurile virulente îndreptate împotriva autorităţilor bisericeşti fără a cunoaşte, cît de puţin, aşezămintele canonice ale Părinţilor Bisericeşti. Aceşti adversari ai creştinului de rînd, deşi sînt nişte semidocţi notorii în domeniu, cu orice ocazie şi în orice moment tind să-şi impună viziunile aberante.
Cu părere de rău sînt prea puţini din acei ce ar putea crea o anumită ordine şi stabilitate în jurul căreia să fie edificat conceptul unei statalităţi autentice româneşti. Aşa zisa intelectualitate moldovenească este ocupată în jurul unor scandaluri ce ţin mai mult de kitsch-urile din publicaţiile de bulevard.
Pe de altă parte, mult trîmbiţatele standarde occidentale, dacă dăm la o parte toată publicitatea în jurul acestora, rămîn cu un vid spiritual acut şi în plus crează un enorm bagaj de probleme sociale. În condiţiile unui dezinteres vădit faţă de valorile tradiţionale ale poporului român şi faţă de educaţia urmaşilor acestuia este ceva normal ca lucrurile să nu se desfăşoare tocmai cum ar fi vrut, la prima vedere, acei demagogi care doresc implementarea unor aşa zise „valori” cărora nici nu le cunosc bine efectul într-o societate, de abia, ieşită din coşmarul sovietic. Mai mult, ar trebui să ne punem problema ca nu cumva treziţi dintr-un vis urît să ne aflăm, condiţionat în plus, într-o încurcătură mult mai urîtă (vezi înţelepciunea „arhaică”cu tranziţia din lac în puţ).
Rolul Bisericii Ortodoxe în păstrarea valorilor tradiţionale
Păstrătorul valorilor tradiţionale este poporul însuşi (adică toţi oamenii simpli ai unei ţări) reunit în jurul Bisericii. Misiunea intelectualilor şi a jurnaliştilor este doar de a răspîndi şi a întări aceste valori care se află deja în sufletul oamenilor. Astăzi, din păcate, putem observa cu îngrijorare că primii, fiind cu mintea undeva peste ocean, îndrăznesc, cu neruşinare, nu numai să insulte oamenii simpli, atacînd sentimentele religioase ale acestora, dar şi să promoveze tot felul de gunoaie din strinătate: filmele şi melodiile de prost gust sau chiar imorale, obiceiurile cele mai josnice, idealuri bolnăvicioase (bogăţie acumulată prin mijloace nu tocmai cinstite) etc.
Am ajuns ca tot lucrul într-adevăr bun să fie interpretat. Şi nu numai atît. Interpretat în sensul în care acest lucru să capete o conotaţie diametral opusă celei pe care au avut-o părinţii, bunicii şi străbunicii noştri. Însă, de fiecare dată cînd se reamintesc aceste adevărate valori ale credinţei reacţia din partea presei seamănă cu a unor retardaţi mintal. Se evocă constant aceeaşi idee precum că aceste valori (creştine) sînt învechite şi trebuie substituite cu altele noi cărora li se spune „general umane” (care sînt potrivit manualului „Deprinderi de Viaţă” introdus anul trecut în programa analitică şcolară) – nişte coeficienţi opuşi ai valorilor creştine, avînd un termen de existenţă redus. Potrivit acestei concepţii „valoare” însemnă orice acţiune sau lucru ce este în stare să aducă o stare de confort personal. Cu cît confortul creat e mai mare cu atît acel lucru sau acţiune devine mai valoroasă. Şi atît. Nu se ţine cont de urmări sau de reacţiile adverse. În cîteva cuvinte: se cultivă în sufletele oamenilor viciul, egoismul şi desfrîul.
Acceptate, aceste manifestări iau forma unei maladii sociale. Adevărata libertate devine libertinaj, dragostea devine desfrînare, puterea de caracter, care pînă nu demult era îndreptată spre facerea de bine (adică se cultiva patriotismul), acum se transformă în ură (dînd naştere la crime), iar frumosul răstălmăcit devine hidos. Şi totul va continua pînă cînd din sufletul omului se va extirpa tot ce reprezintă sentiment şi se va înlocui cu simţul brut. Omul ca fiinţă dotată cu toate calităţile cele mai înălţătoare din natură va ajunge a fi doar un animal.
Să fim serioşi, felul acesta de a fi convine doar celor care doresc cu tot dinadinsul să domine cît mai multe minţi omeneşti, evident, în scopuri meschine. Este, cred, foarte clar de ce pe parcursul a mai mult de 15 ani situaţia în ţările fostului lagăr comunist s-a înrăutăţit continuu. Rezultatul este de-a dreptul dezastruos: la noi, de pildă, în urma luptei contra spiritualităţii noastre tradiţionale româneşti efectul cel mai evident s-a manifestat în domeniul cultural şi educaţional.
EXEMPLIFICĂRI
Distrugerea memoriei – Cimintirul Ortodox Central
Pe la sfîrşitul primului trimestru al anului curent, cu preţul unor discuţii de-a dreptul jenante din Parlament, s-a început „restaurarea” Complexul Memorial „Eternitate” din Chişinău. Dezbaterile din legislativul moldovenesc s-au axat în general în jurul unui subiect, din cîte ne-am dat seama, destul de controversat, care ar suna c-am aşa: „de ce ar trebui să cinstim memoria ostaşilor căzuţi în timpul celui de-al doilea război mondial?” – o adevărată ruşine pentru stimabilii noştri legislatorii.
Primul pas, în procesul acestei aşa zisei „restaurări”, a fost tăierea celor 80 de plopi cu vîrsta de peste 50 de ani. Mai apoi, exact ca şi în 1975, pe teritoriul Cimitirului Ortodox Central au întrat, din nou, buldozerele rîmînd în pămîntul în care de-a lungul a mai mult de două secole au fost înmormîntaţi înaintaşii noştri. Printre altele, foştii studenţi ai promoţiilor din jurul anilor 1975-77, care au fost cazaţi în căminele de peste drum, îşi aduc şi acum cu groază aminte cum oasele celor înmormîntaţi în acest loc erau adunate în mormane şi mînate cu lamele tractoarelor în interiorul perimetrului cimitirului ce a mai rămas, în locul unde acum este zidul dinspre Memorial al Cimintirului Central mai apoi fiind acoperite cu pămînt. Dacă ar săpa cineva în acel loc, şi acum ar găsi osemintele celor dezgropaţi în spatele stelelor de granit ale memorialului.
Deşi s-a zvonit că în cadrul acestui complex se va înălţa o cruce comemorativă în cinstea ostaşilor şi a celor ce au fost mai demult înmormîntaţi acolo, în locul acesteia a fost ridicat un obelisc cu simbolistică ocultă – exact ca şi în perioada în care lumea se confrunta cu totalitarismul nazist. În acest context este aproape inutil de a amiti despre calitatea tehnică a „reconstrucţiei” care (se vede de la o poştă) este foarte proastă. Acum memorialul din Chişinău seamănă mai mult cu un sanctuar ocult decît cu un loc în care lumea ar trebui să-şi amintească de înaintaşii care ş-au vărsat sîngele pentru pacea urmaşilor lor.
Un alt aspect foarte îngrijorător al problemei este faptul că la interval de 30 de ani mentalitatea birocratică ateistă a rămas, am putea spune, intactă dacă nu cumva a avansat în obrăznicie. În partea de sud a Memorialului descoperim, cu stupoare, că a fost spart zidul dinspre bucata de cimitir ce a mai rămas acolo încă din perioada sovietică şi exact la acelaşi interval ca şi după ocupaţia sovietică (în jur de 20 de ani) de după 1944 buldozerele şi excavatoarele îşi continuă opera malefică. Printre altele, se vorbeşte prin partea locului că acolo s-a săpat un canal pentru evacuarea deşeurilor menajere (canalizare) acum trece exact printre mormintele celor ce zac acolo. Militarii antrenaţi în aceste lucrări au terminat să paveze un drum ce face legătura dintre strada Pan Halipa şi şoseaua Hînceşti.
Utilitatea acestor lucrări impune unele semne de intrebare: Care este rostul acestei aşa zise reconstrucţii? Răspunsul îl găsim în expresia ambiţiilor politice diferite de aspiraţiile poporului.
Ostaşii ambelor părţi combatante au luptat în primul rînd pentru Pace; de o parte şi de alta a baricadei s-au aflat rudeniile noastre: bunici şi străbunici. Cu totul alt lucru este că pămînturile apărate de înaintaşii noştri au fost rîvnite de secole de duşmanii de la răsărit şi de la apus. Prin pecetluirea memoriei unui neam prin însemne oculte (pentagramele de pildă) teritoriul celui mai vechi cimitir existent în Chişinău este transformat într-o batjocură adresată întegii fiinţe naţionale trădate de liderii aleşi de popor.
Un alt motiv al aşa zisei „reconstrucţii” a Memorialului din Chişinău – anexarea încă a unei părţi din teritoriul celui mai vechi cimitir existent în Chişinău – un atac frontal asupra spiritualităţii naţionale. Deja nu ne mai miră faptul că mijloacele de informare în masă din Republica Moldova nu acordă nici măcar un spaţiu informativ acestei probleme. Se pare că pentru aceştia probleme constituie doar dărîmarea unor edificii arhitecturale nu şi săpatul pe teritoriul unui cimitir.
Se ştie, deja, că pe teritoriul unde se află pînă şi cinematograful „Gaudeamus” mai înainte se întindea anume acest cimitir. Cinematograful, hotelul, barurile, discoteca şi terenul de sport acoperit – toate se află pe mormintele din cimitir. Edilii noştri ştiu de acest lucru dar nu întreprind nimic pentru redresarea măcar în parte a acestei situaţii, ci din contra fac să pară mai mult nişte mancurţi. În locul cavoului renumitului arhitect Alexandru Bernardazzi se înalţă pînă acum semeţ monumentul unui răzvrătit cu pumnul înălţat la cer. Nu cred că cineva din cei ce au proiectat actualele transformări s-a gîndit să demoleze acest idol – simbol evident al luptei cu Dumnezeu. Mai mult, acest monument se integrează „spiritual” perfect în actualele transformări ale Complexului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu