Ce semnificaţie are Calendarul bisericesc?
Termenul de calendar provine de la latinescul kalendae – a chema, a convoca. În antichitate acest cuvînt desemna zilele cînd cetăţenii romani erau chemaţi la nişte adunări publice din incinta forumului, unde luau cunoştinţă de lucruri de interes public. În înţeles religios, calendarul desemnează perioadele de timp în care oamenii sînt chemaţi pentru a comunica cu Dumnezeu – Creatorul lumii. Aceste perioade de timp au fost şi sînt calculate după criterii Scripturistice şi astronomice stricte.
De ce zicem „criterii Scripturistice”? Motivul constă în stabilirea datei principalei sărbători creştine – Sfintele Paşti sau Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Stabilirea acestei date ţine, în cea mai mare parte, de explicaţiile date în Evangheliile sinoptice[1] şi în primele cărţi ale Vechiului Testament. Acesta este şi punctul de început pentru întregul ciclu calendaristic bisericesc. Tradiţia calculării datei Sfintelor Paşti şi după acesta a celorlalte sărbători religioase ţine, încă de la începuturile creştinismului, definitivîndu-se în secolele IV-V în şcoala alexandrină.
Calendarul bisericesc ortodox nu este o simplă şi sterilă numărătoare de zile. După Tradiţia Ortodoxă în decursul fiecărei zile se săvîrşeşte Sfînta Liturghie. În cadrul acestora se citesc pericopele[2] din Sfînta Evanghelie şi Apostolul. Totodată în fiecare zi se cîntă în bisericile ortodoxe după unul din cele opt glasuri alcătuite de Sfîntul Ioan Damaschin (în fiecare zi diferit). În dreptul fiecărei date de pe calendarul bisericesc stau înscrise numele Sfinţilor care au pătimit şi s-au proslăvit în acea zi. Întru amintirea lor se citesc în decursul anului, după cele opt gasuri, 12 cărţi, numite Minee, în care se conţin cîntări pentru fiecare zi. Se mai folosesc şi încă trei cărţi cu cîntări care elogiază şi ne amintesc despre viaţa şi activitatea Mîntuitorului pe pămînt. Acestea sînt: Triodul[3], Penticostarul[4] şi Octoihul[5]. Pentru slujbele din fiecare zi din an informaţiile se găsesc în nişte îndrumare speciale, editate pentru preoţi, corişti şi toţi cei cointeresaţi.[6]
Pentru a nu induce în eroare cititorul, ţinem să facem o precizare necesară: încă de la început calendarele astronomice erau în strînsă legătură cu concepţiile religioase ale omului. Abia în perioada renaşcentistă şi mai apoi în cea umanistă, cînd egocentrismul a luat locul teocentrismului, calendarul a devenit un atribut exclusiv al relaţiilor interumane. Legătura cu Dumnezeu a început să fie, pur şi simplu, neglijată. Aşa au apărut nişte tentative de alcătuire a unor calendare, exclusiv, civile. De pildă, în perioada Revoluţiei franceze la cele şapte zile ale săptămînii (care aminteau de cele şapte zile ale creaţiei) s-au adăugat încă trei, iar în timpul Revoluţiei ruse au fost scăzute ultimele două zile, rămînînd doar cinci. Aceste calendare au rezistat numai în perioada tulburărilor sus amintite, din cauză că au fost prost alcătuite neţinîndu-se cont de multe aspecte importante.
Principalele caracteristici ale stilului nou
Stilul nou a fost introdus, aproximativ, din aceleaşi cauze. Motivul expus în public era cel al „îndreptării” calendarului iulian. De fapt, interpretînd greşit canonul al şaptelea al primului Sobor Ecumenic de la Niceea, în care ideea principală consta în a nu admite ca Sfintele Paşti să fie serbate cu iudeii[7], Vaticanul reuşeşte să impună treptat ţărilor din Europa această nouă rătăcire în practica liturgică bisericească. În anul 1582 papa Grigorie al XIII-lea a emis o bulă[8] în care noul stil se declara infailibil[9]. Se vede că nu era deajuns Occidentului inovaţiile de tip „filioque” şi de „infailibilitate papală” să adîncească prăpastia cu Ortodoxia, a mai trebuit ca să intervină şi diferenţele de practică liturgică. Pe parcursul timpului, acestea se vor mări, ajungîndu-se la oficierea liturghiei catolice în ritm techno sau rock, chiar în inima cetăţii pontificale, în prezenţa defunctului papă Ioan Paul al II-lea.
Decizia, prin care de pe 4 octombrie 1582 se trecea direct pe data de 15 a aceleiaşi luni, a generat mai multe neajunsuri esenţiale:
- au fost încălcate canoanele sinodale prin care se interzicea serbarea concomitentă a Învierii Domnului cu Paştile iudaice. Numai în ultimele două secole acest lucru s-a produs de vreo 40 de ori.
- a fost perturbat şirul neîntrerupt al zilelor de la Facerea Lumii. Conform Sfintelor Scripturi, de la Creaţie şi pînă la Naşterea Domnului s-au scurs 5508 ani. După stilul nou acest şir este întrerupt în data de 4 octombrie 1582. Datorită acestui lucru în 1583 astronomul francez Joseph Justus Scaliger (1540-1609) a introdus o nouă perioadă pascală ciclul căreia începe cu data de 1 ianuarie 4713 î.Hr. şi care nu are nici un coeficient biblic sau istoric.
- a fost îngreuiat calculul practic al calendarului gregorian. Dacă perioada calendarul iulian este de patru ani (3 ani obişnuiţi şi unul bisect), atunci la cel gregorian este de 400 de ani, ceea ce face ca primul să fie de 100 de ori mai simplu. În plus, calculul pentru stilul nou se efectuează mai întîi trecîndu-se, prin datele obţinute pentru calendarul iulian.
- nu s-a reuşit fixarea mersului lunii şi echinocţiului de primăvară într-o dată fixă prin încadrarea în calendarul gregorian – scopul expus iniţial prin bula papei Grigorie al XIII-lea „Inter gravissimas”. Mai mult, Vaticanul, încă din secolul XIX, nu a exclus posibilitatea trecerii la un alt calendar – „universal”.
Astăzi se încearcă în repetate rînduri să se folosească problema diferenţelor calendaristice în scopuri ce ţin de interese personale sau comunitare meschine.
În primul rînd se vehiculează ideea că noi ar trebui să ne integrăm în Europa, şi sub aspect religios calendarul fiind unul din punctele de cotitură în acest proces. De aceea sîntem, uneori, obligaţi să ne apropriem aşa zisele „valori” ale Occidentului acolo unde, poate prea puţini încă ştiu, Biserica Ortodoxă este considerată o unealtă a ambiţiilor politice – un impediment major în procesul de aşa zisă „democratizare” a ţării. În realitate, prin politica de oprimare duhovnicească a populaţiei – politică practicată şi după căderea imperiului comunist – se doreşte o înrobire benevolă a unui popor care încă de la naşterea sa a fost liber.
Se mai invocă şi argumente de natură politică, de pildă, faptul că aşa-zisul „stil vechi” ar ţine, doar, de tradiţia şi cultura vecinilor de la Răsărit. Prin acesta Rusia ar încerca să îşi păstreze în continuare influenţa asupra ţării noastre. Renunţarea la stilul vechi ar însemna, literalmente, ieşirea de sub influenţa politică exercitată de Rusia şi ar apropia mult dorita integrare în Uniunea Europeană. Nimic mai fals, pe lîngă ţările din fostul spaţiu sovietic, de calendarul corect bisericesc mai ţin Patriarhia Ierusalimului, Serbia şi Muntele Athos (leagănul şi deopotrivă fortăreaţa Ortodoxiei). Trecerea pe stil nou în ţările ortodoxe s-a produs abuziv pe timpul patriarhului mason Meletie Metaxakis care într-un aşa zis „sinod pan-ortodox”(1923) cere imperativ tuturor bisericilor orientale trecerea la calendarul gregorian. De atunci datează şi diferenţierea calendaristică interortodoxă.
Doar în ultimul rînd este adus firavul argument ştiinţific, care în mediile academice a fost de mult infirmat prin observaţii şi calcule indubitabile. Argumentul expus de ei este că stilul nou, din punct de vedere astronomic, este mai precis decît calendarul iulian.
Ce nu ştiu cei ce tratează superficial subiectul
Pentru a vorbi despre calendarul bisericesc ortodox este necesar, mai întîi, de a frecventa cît mai des Biserica. Mai apoi, este necesar de a pătrunde şi a cunoaşte, cît mai bine, din interior toate aspectele vieţii duhovniceşti ale creştinilor. Treptat, se intră în ritmul acestei trăiri, care devine indispensabilă unui creştin adevărat. Numai în prisma acestui context a putut fi alcătuit de către unii şi mai apoi păstrat de către alţii calendarul bisericesc ortodox.
În anul 1922 Dr. Constantin Chiricescu, Profesor şi Decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, editează cartea intitulată „Calendar Bisericesc Ortodox pe toţi anii” în care dă cîteva indicii despre întocmirea acestuia: „Dintre feluritele metode întrebuinţate pentru aflarea datei lunare a Duminicii în care cad Paştile, în oricare an, trecut sau viitor, în nesfîrşit am ales pe următorul, care constă din combinarea ciclului lunar[10] cu ciclul solar[11] în Tabela perpetuă[12], pe care Monahul Isaac Arghirul (din veacul al XIV-lea) ne-a dat-o sub numele Sfîntului Ioan Damaschin (din veacul al VIII-lea).[13]
Toţi anii de la Hristos – aceştia ne interesează în lucrarea de faţă – coincid cu vreunul sau altul din anii ciclului lunar sau solar.
Restul operaţiunii: A-2 / 19 a) arată anul din ciclul lunar care coincide cu anul dat, de la Hristos.
Dacă nu este rămăşiţă anul ciclului lunar este 19.
De exemplu: În al cîtelea an al ciclului lunar va cădea anul 1970 după Hristos?
1970 – 2 = 1968; 1968 = 19 * 103 + 11.
Cifra 11 arată anul ciclului lunar, care coincide cu anul 1970.
Restul operaţiunii: A-8 / 28 b) arată anul din ciclul solar, care coincide cu anul dat, de la Hristos. Dacă nu este rămăşiţă, anul ciclului solar este 28.
De exemplu: În al cîtelea an al ciclului solar va cădea anul 1970 după Hristos?
1970 – 8 = 1962; 1962 = 28 * 70 + 2.
Cifra 2 arată anul ciclului solar, care coincide cu anul 1970.
Deci, anul 1970 după Hristos va coincide cu anul 11 al ciclului lunar şi cu anul 2 al ciclului solar. Căutînd aceşti doi ani (11 şi 2) în Tabela amintită, putem afla data lunară a Duminicii Paştilor, în 1970. În cazul nostru, tabela ne arată că în anul 1970, Paştile vor fi Duminică 13 Aprilie. Combinînd, astfel, ciclul lunar cu ciclul solar, conţinînd toate datele obţinute, privind data şi ziua Sfintelor Paşti, obţinem „Ciclul pascal tip” de 532 ( 19´28) de ani. După terminarea acestui ciclu, Paştile cad din nou în aceeaşi dată lunară şi în aceeaşi rînduială, în fiecare an din toate şirurile următoare de cîte 532 de ani.”[n]
Lăsînd la o parte toate aceste calcule, după cum am zis mai sus, numai dreapta credinţă este în posesia adevărului. Acest fapt ne este dovedit de aproape 1900 de ani şi de miracolul pogorîrii Luminii Sfinte la Mormîntul Domnului din Ierusalim exact în Sîmbăta Mare înainte de Sfintele Paşti. Este de neînţeles faptul cum avînd la îndemînă acestă minunată mărturie a revelaţiei dumnezeieşti, lumea se mai încumetă să mai pună la îndoială data şi ziua serbării celei mai mari Sărbători a creştinătăţii.
Toate aceste erori se explică printr-o reavoinţă, incapacitate de a înţelege şi accepta adevărul de credinţă demonstrat pentru unii, pînă şi ştiinţific, sau cel mai plauzibil ar fi că aceste două explicaţii, la noi în ţară, merg mînă în mînă. Acestea convin celora care nu vor să depună prea mult efort în cercetarea şi rezolvarea problemelor de interes major. Astfel populaţia este indusă în eroare prin intermediul presei, care a mai rămas încă roabă concepţiilor empirismului ateu. De aceea este preferabil ca cei care nu sînt competenţi în probleme de natură teologică, să nu îşi expună concepţiile şi ideile aberante.
Mihail Dohot
[1] Evangheliile după Matei, Marcu şi Luca din Noul Testament.
[2] pasaj sau fragment din Sfînta Scriptură.
[3] se citeşte de la Duminica Vameşului şi a Fariseului (cu trei săptămâni înainte de începutul postului Paştilor) până la Duminica Paştilor ( în total 10 săptămâni).
[4] se citeşte de la Duminica Paştilor până la Duminica I-a după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor ( în total opt săptămâni).
[5] se citeşte tot restul anului între perioada Penticostarului şi a Triodului.
[6] De pildă în ziua de joi, 9 martie 2006, ar fi trebuit să fie sărbătoarea „Primei (sec IV) şi a doua (452) Aflări a Cinstitului Cap al Sfîntului Prooroc şi Înaintemergător Ioan Botezătorul”, dar pentru că am intrat deja în prima săptîmînă a Postului Mare, Liturghia va fi oficiată în prima sîmbătă a primei săptămîni de post(adică pe 11 martie). Dimineaţa, însă, la ceasul 6 se va citi pericopa din a doua carte a lui Moise – Ieşirea (din capitolul II, versetele 11-21), iar seara se va oficia pavecerniţa şi Canonul Sfîntului Andrei Criteanul. Se vor mai citi pericopele din cartea Facerii (cap. II,4-19) şi din cartea Pildelor lui Solomon (cap. III, 1-18).
[7] canonul 7 Apostolic: „Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, va sărbători Sfînta Zi a Paştilor cu iudeii, înaintea echinocţiului de Primăvară, să se caterisească”, ţinînd cont de:
- canonul 70 Apostolic: „ Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon … ar posti cu iudeii, sau ar prăznui sărbătorile cu ei … să se caterisească, iar dacă ar fi laic să se afurisească”;
- canonul 1 din Antiohia: „ iar dacă vreunul … va îndrăzni după hotărîrea aceasta să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea bisericilor să serbeze Paştile cu evreii … acela să fie străin de Biserică;
- canonul 37 dinLaodiceea: „ Nu se cuvine … a serba cu iudeii sau ereticii”.
Ca şi în alte cazuri de erezii şi aici s-a denaturat înţelesul primar al canonului, prin scoaterea lui din context.
[8] act oficial emis de papă pe care se ataşa o pecete (de aur sau alte metale preţioase) de la care îşi trage şi numele.
[9] care nu poate greşi, care nu se poate înşela; perfect, desăvârşit, fără cusur.
[10] un şir de 19 de ani care se repetă neîncetat, fazele lunei ( nouă, plină, etc.) căzînd din nou, aproape la aceeaşi dată a lunii, în fiecare ciclu.
[11] se înţelege un şir de 28 de ani care se repetă neîncetat, Duminicile şi celelalte zile ale săptămînii căzînd din nou şi regulat la aceeaşi dată a lunii, în fiecare ciclu.
[12] Tabela perpetuă a Monahului Isaac Arghirul.
[13]Avînd la îndemînă aceste explicaţii vă recomandăm să vă convingeţi de simpleţea şi justeţea afirmaţiilor
a) 2 sînt anii care lipsesc din ciclul lunar (al 290-lea) de la Facerea Lumii pînă la Hristos (5508 = 19*289+17). Deci, ori formula: A+17/19, ori: A-2/19.
b) 8 sînt anii care lipsesc din ciclul solar (al 197-lea) de la Facerea Lumii pînă la Hristos (5508 = 28*196+20). Deci, ori formula: A+20/28, ori: A-8/28.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu