Enunţate prima dată de Alexandru Macedon concepţiile şi proiectele sale de guvernare băteau departe, evidenţiind tendinţele către un stat mondial unitar – visul utopic al cuceritorilor, în care să dispară amalgamele etnice, economice, culturale şi morale. Idealul unui stat universal a fost adoptat ulterior de alţi cuceritori. S-a prelungit apoi în epoca Luminilor, în secolul al XVIII-lea, sub forma ideilor de “cetăţean al lumii”. Se prelungeşte încă în prezent, sub alte forme: de pildă Uniunea Europeană.
Teologia apologetică nu a adoptat astfel de concepţii politice din simplul motiv că acestea în primul rînd lipseau în Sfînta Scriptură şi într-al doilea rînd nu aveau nimic comun cu învăţătura transmisă prin intermediul Sfintei Tradiţii de la Apostoli.
Făcînd o scurtă divagaţie este nevoie de a menţiona că Sfînta Tradiţie insuflată fiind de Duhul Sfînt a fost izvorul Sfintei Scripturi. De pildă cărţile Vechiului Testament încep cu scrierile lui Moise adică cu anul 1609 înaintea naşterii lui Hristos însă, potrivit Bibliei, de la facerea lumii şi pînă la Moise mai sunt 4000 de ani. Cum s-a răspîndit credinţa în acele vremuri? Este simplu. Drepţii care au crezut în Dumnezeu, cum sînt Avraam, Isaac, Iacov, Melhisedec şi alţii au învăţat-o numai prin intermediul Tradiţiei (Facere 18,19; Ieşire 10, 2; Deuteronom 32,7; Psalmul 77, 1-8).
Tot aşa s-a întîmplat şi în perioada Noului Testament. Însuşi Mîntuitorul a predicat învăţătura sa verbal (Ioan 18, 20-21; Luca 24, 27; Fapte 1, 3). Şi Apostolii au predicat verbal, căci după opt ani de la Înălţarea Mîntuitorului apare Evanghelia lui Matei, apoi şi celelalte abia prin secolul al doilea şi mai tîrziu, adunîndu-se cărţile, s-a format Noul Testament. Lumea pînă atunci a crezut prin intermediul Tradiţiei. Apostoli ca: Andrei, Iacov, Bartolomeu, Filip, Toma, Tadeu care n-au scris nimic au predicat zeci de ani (Fapte 20, 31, Ioan 1, 13-14; I Corinteni 4, 17;). Astfel s-a răspîndit creştinismul în întreaga lume. Îsuşi Apostolul Pavel laudă pe cei ce ţin Sfînta Tradiţie (Corinteni 11, 2) şi porunceşte a ne feri de cei ce nu recunosc Tradiţia (II Tesaloniceni 3, 6-7-14).
Desigur încercări de a interveni pe lîngă învăţătura lăsată de Mîntuitorul au fost întreprinse chiar în decursul primului secol, dar toate au fost combătute de Apostoli şi de urmaşii acestora în timpul Sinoadelor Ecumenice. De pildă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (mai-iunie 325) s-a formulat explicit învăţătura despre Sfînta Treime, în opoziţie cu concepţia lui Arie (cca. 256-336) din Alexandria, care susţinea că Fiul nu este identic după fire cu Tatăl, fiind subordonat Acestuia ca o creatură de ordin superior a Tatălui. Cu sprijinul sfîntului Atanasie, diacon de Alexandria, sinodul a afirmat că Dumnezeu-Fiul este de o fiinţă (homo-ousis) cu Dumnezeu-Tatăl. Dumnezeu-Unul, Care are o singură fire, există ca Treime cele „trei ipostase” avînd fiecare proprietăţi unice, personale.(Ca bază erau luate şi dovezile scripturistice: Marcu 1, 10-12; Matei 24, 19).
La Sinodul de la Constantinopol (mai-iulie 381) „cei 150 de Părinţi”ai Bisericii au combătut două erezii ale timpului: cea susţinută de Macedonie- care nega dumnezeirea Sfîntului Duh şi cea Apolinarie care nega prezenta sufletului raţional în Hristos.
În cazul lui Macedonie, care zicea că Duhului Sfînt este o creatură (sau „o foţă” cum zic acum iehoviştii) a Fiului, Sinodul a stabilit că Duhul este „închinat şi slăvit împreună cu Tatăl şi cu Fiul”.şi “Una şi aceeaşi fire dumnezeiască în trei Persoane” – şi adaugă articolele privitoare la Duhul Sfînt ( Facere 1, 2; 6, 2; Matei 3, 16; 12, 18; Marcu 12, 36; 13, 11 etc) în Crezul Nieo-Constantinopolitan.
Apolinarie, însă, încercînd să combată arianismul, cade într-o altă extremă. Influenţat de concepţiile antropologice ale lui Platon, acesta credea că omul are: trup (“soma”), suflet animal (“psyche alogos”) şi suflet raţional (“nous”). “În locul lui nous, scria el, din sufletul omenesc, a fost, în Hristos, raţiunea cerească” (C. Iordăchescu, Istoria vechii literaturi creştine, vol II, Ed. Moldova, 1996, p.191).
Atenţionat despre greşeala comisă şi de prietenii săi (sfinţii Atanasie, Grigorie de Nazians şi Grigorie de Nyssa) Apolinarie a continuat să răpîndească această rătăcire, motiv pentru care Sinodul II ecumenic abordează şi învăţătura lui, afirmând integritatea naturilor umană şi divină în persoana Mântuitorului. Acceptarea apolinarismului are consecinţe grave: “Nu numai că Hristos ar fi avut (…) o umanitate anormală, dar El n-ar fi om real.” (Ioan Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, Ed. IBM al BOR,1994., p.154).
Sinodul de la Calcedon (8 oct. – 1 nov. 451), este convocat în legătură cu un alt caz de erezie. Aceasta din urmă era răspîndită de Eutihie (378-cca.454), călugăr din Constantinopol, adversar a lui Nestorie, care susţinea că Hristos nu are decît o singură natură (mono-physis) – cea dumnezeiască trupul uman fiind luat numai în aparenţă. Sinodul a alcătuit o definiţie dogmatică, în care se condamna monofizitismul, mărturisind credinţa “în două naturi care se unesc într-o singură persoană”. Dacă ar fi fost aşa după cum zic şi sectanţii (în deosebi „martorii lui Iehova”) acum atunci Sfîntul Apostol Toma nu ar fi putut să se atingă de rănile Mîntuitorului după cum e scris în Evanghelie (Ioan 20, 24-26).
Cei care nu cunoşteau hotărîrile Sinoadelor Ecumenice sau nu le acceptau erau înclinaţi să cadă într-o altă erezie – milenarismul (sau hiliasmul). Potrivit aceasteia între a doua venire a Sa şi sfârşitul lumii, Iisus Hristos va întemeia o împărăţie pământească, de o mie de ani, pe care o va exercita împreună cu cei drepţi, timp în care diavolul este biruit şi legat.
Această eroare teologică a apărut pe fondul cumplitelor persecuţii suportate de creştini în primele trei veacuri şi al speranţelor acestora în revenirea Mîntuitorului (întemeiată pe cîteva locuri evanghelice ca Matei XXIV, 34-42 şi XXV, 31, Luca, XXI, 39 şi Ioan V, 38). Elemente de hiliasm sunt detectabile mai întâi la un anume Papias (un evreu, cu siguranţă altul decît episcopul Hierapolei) şi de la el transmiţăndu-se şi la Metodiu, Lactanţiu, Commodian Tertulian etc. Pe lîngă aceasta ei mai proliferau rătăcirea privind mîntuirea diavolului.
Hiliasmul a fost energic combătut de Origen, Dionisie al Alexandriei şi de Fericitul Augustin şi pînă acum este combătut de Ortodoxie. Mîntuitorul Iisus Hristos nu face nicăieri referire la vreo împărăţie pământească a Sa. În plus, în Apocalipsă se vorbeşte de o împărăţie de „mii de ani” (şi nu de o mie) pentru a se simboliza împărăţia duhovnicească a lui Hristos, în interioritatea omului, şi a cărei durată este veşnică. Sub aspect exterior, această împărăţie este Biserica.
Unele motive ale hiliasmului au influenţat la dezvoltarea gîndirii utopice. În special acest curent este asimilat în perioada celei de a doua jumătăţi a secolului al XVII de socialism şi comunism care ajung, mai tîrziu, pînă la extrema ateistă. Aceste sisteme propriu-zise, au fost dezvoltate de Saint-Simon, Charles Fourier, Robert Owen etc – membrii unor societăţi secrete oculte.
Inventatorii acestor sisteme văd un aşa-zis „antagonism între clase” care acţiunează prin „elementele dizolvante” din însăşi „societatea dominantă”. Dar de partea „proletariatului” ei nu zăresc nici o activitate istorică proprie, nici o mişcare politică specifică lui. Ei resping de aceea orice fel de acţiune politică; de aceea ei vor să-şi atingă ţelul prin orice metode şi încearcă prin diferite acţiuni, sortite, fireşte, eşecului, să croiască drum noii evanghelii sociale.
Tendinţele fanteziste, cu timpul, pierd orice valoare practică, orice îndreptăţire teoretică. Ei tot mai vizează realizarea, cu titlul de experienţă, a utopiilor lor sociale, întemeierea unor falanstere ( http://dexonline.ro/search.php?cuv=falanster&source= ) răzleţe, fondarea de home-colonies, înfinţarea unei mici Icarii ediţie în format redus a noului Ierusalim; iar pentru construirea tuturor acestor castele în Spania ei sînt nevoiţi să facă apel la filantropia inimilor şi pungilor nobiliare.
Cu timpul multe din concepţiile acelor filosofi şi scriitori au fost preluate de Marx şi Engels formînd un sistem filosofic mai complicat. În fond esenţa era aceeaşi construirea unui Stat Universal. Instrumentul prin care se voia atingerea acestor ţeluri era Reforma exprimată,fie prin Revoltă sau – Revoluţie.
La făurirea acestor concepţii „arhitecţii” „Noii Ordini” au apelat la anumite procedee psihosociale minuţios studiate. De pildă: s-au folosit de calităţile duhovniceşti intrinseci omului (în cazul dat speranţa sau nădejdea) sădite în inima acestuia de Însuşi Dumnezeu, au apelat la promisiuni care ţineau de aceste calităţi (viaţa veşnică) dar care erau scoase din arealul lor primar (Sfîta Scriptură şi Sfînta Tradiţie) plantîndu-le pe un teren sec (de pildă: ateismul, gnosticismul sau agnosicismul), pe care-l vor putea manevra cum vor ei. Cu alte cuvinte ei vor să-l alunge pe Dumnezeu din inimile oamenilor pentru ca în locul Lui să fie instalat „stăpînul lumii acesteia”(Ioan 12, 31).
Deloc surprinzătoare este evoluţia lucrurilor de cealaltă parte a Oceanului Atlantic. Concomitent cu evoluţiile din Europa în Statele Unite urmărim acelaşi fenomen. Charles Thaise Russell este acel care a repus, acolo, în practică teoriile utopice ale secolului XVIII. El nu a făcut decît să combine toate ereziile, despre care am vorbit mai sus, punîndu-le în relaţie directă cu hiliasmul căruia îi va crea un mit anticipativ.
Russell atribuia scrierilor sale o mai mare importanţă decît Bibliei. El scria: „Şase volume („Studii ale Sfintei Scripturi”)… nu sunt nişte comentarii, ci practic însăşi Biblia… Oamenii nu sînt în stare să înţeleagă intenţiile Bibliei fără cărţile mele… După cum arată experienţa, dacă omul v-a da într-o parte cărţile mele şi v-a încerca să citească doar Biblia, peste doi ani el se va pomeni într-un întuneric total”(Turnul de Veghe 15.09.1910, p.298). Pe de altă parte, dacă v-a încerca să citească doar „Studiile” cu trimiterile sale, atunci, chiar fără să deschidă Biblia, după doi ani el v-a fi în lumină …” Russell se numea pe sine însuşi „amplificatorul Domnului”, prin care este anunţată voia lui Dumnezeu. Pînă acum „martorii lui Iehova” mai dau întîietate revistelor şi cărţilor proprii în dauna Sfintei Scripturi.
Rassel şi-a pierdut irecuperabil din propria imagine, începînd să se judece cu pastorul J. J. Ross din cauza că acesta din urmă a publicat un pamflet criticîndu-l pe Russell. După cum afirma pastorul, Russell „nici o dată nu a făcut studii superioare, practic nimic nu cunoaşte nici filozofia, nici teologia istorică sau sistematică şi este un profan absolut în cunoaşterea limbilor biblice, adică a limbii ebraice şi greceşti”.
Ross a ajuns la concluzia, că cercetările lui Russell „contrazic logica, ştiinţa, Biblia şi creştinismul”. Învinuindu-l pe Ross în defăimare, Russell l-a dat în judecată şi… a pierdut procesul. Minţind (sub jurămănt) că ştie limba greacă, la finele procesului de judecată Rassel a fost nevoit să recunoască că tot ce a spus Ross despre el în publicaţia sa este adevărat.
Din amalgamul de rătăciri în care au intrat a ieşit ceva şi mai aberant. Astfel după „martorii lui Iehova” în 1914 s-a instaurat deja un guvern al lui mesia dar care nu are încă putere pe întreg pămîntul, doar în anumite ţări. „Regatul lui Dumnezeu va înlocui toate guvernele omeneşti. El va domni în calitate de guvern unic peste întreg pămîntul. Pe parcursul domniei, acestuia, de o mie de ani, oamenii fideli vor deveni perfecţi şi întregul pământ va deveni un paradis. Astfel, trebuie să înveţi şi să te conformezi cerinţelor. Dar înainte ca pămîntul să poată deveni un paradis, trebuie înlăturaţi oamenii răi” – zic ei. Celor care au suportat ororile comunismului nu le este străină această concepţie.
„Este o mare învăţătură revoluţionară unică, steaua călăuzitoare a întregii lumi în toate etapele marilor lupte pentru pace, libertate şi o viaţă mai bună, pentru făurirea celei mai dreapte societăţi”[se are în vedere marxism-leninismul] (Documente de program privind lupta pentru pace, democraţie şi socialism. 1961). „Descoperirea de către V.I. Lenin a legilor dezvoltării social-economice în epoca nouă, legată de trecerea la socialism pe calea revoluţiei proletare şi elaborarea planului de construcţie a societăţii noi … Filosofia marxist-leninistă porneşte de la premisa că lumea este materială. … V.I. Lenin a fundamentat teza potrivit căreia rezolvarea problemei naţionale (autodeterminarea popoarelor – n.a.) este posibilă doar pe baza unirii oamenilor de toate naţiile în lupta pentru comunism”. (Enciclopedia Sovietică Moldovenească, t. 4, pp. 219-222).
În scrierile iehoviştilor Iisus Hristor nu apare ca un Domn milostiv. Listele lungi de interdicţii şi pedepse, precum şi setea venirii Armaghedonului, în timpul căruia vor fi salvaţi doar „martorii”, iar ceilalţi vor pieri – toate acestea îl fac pe Dumnezeul iehoviştilor nu un Tată iubitor, ci un Răzbunător furios şi rău. Toate textele Sfîntei Scripturi sînt „doar un cuier, iar Biblia în întregime – un suport pentru pălării şi impermeabile, pe care „martorii lui Iehova” foarte des îşi atîrnă (agaţă) doctrinele, care de altfel se schimbă foarte des”. („Martorii Roşii” http://my.tele2.ee/tolga/bvm/secta_se.htm ). Frica de „apropiatul sfîrşit” şi încordarea în care petrec se răsfrînge adeseori şi asupra sănătăţii mintale ale acestora.
„Raiul veşnic pe pămînt” este prezentat de „martori” la fel cum îl determinau comuniştii în doctrina lor: în comunism va fi „o abundenţă de obiecte de folosinţă şi satisfacerea tuturor necesităţilor materiale şi culturale ale întregii societăţi” iar „martorii lui Iehova” spun că: „Muncitorii şi ţăranii vor avea atunci deplina încredere că vor avea întotdeauna destulă hrană”. În comunism „nu este exploatarea omului de către om” (la „martori”: „nu va fi permis ca cineva să se îmbogăţească pe seama altora”). „Faza superioară a comunismului va dispare orice diferenţă de clasă între oameni” (la „martorii”: „nu vor mai fi bogaţi şi săraci şi totul va fi comun”). „Va dispărea discrepanţa între oraş şi sat” (la „martorii” : „masele populare vor trăi pe pămînt la fel de bine, peste tot fiind în acelaşi Regat”).
Încă „tovarăşul” Lenin cu îngrijorare zicea de necesitatea unui studiu atent a materialelor despre sectele din SUA căutările mistce ale cărora erau mai adecvate ideologiei comunismului. Este vorba de acele secte care în învăţăturile sale mergeau „în pas cu timpul schimbător” acomodîndu-se desemnînd ceva asemănător cu „raiul comunist” al marxismului racolînd în rîndurile sale pe cei mai insistenţi „leninişti”. După căderea „raiului comunist” de pe pămînt „martorii lui Iehova” au găsit un teren fertil pentru implantarea ideologiei a „raiului iehovist” pe pămînt dar deja sub conducerea unui staf occidental. În acest mod a avut loc transformarea ideologiei comuniste într-una neocomunistă anticreştină a partidului lui Russell care se ascundea sub masca unei false religiozităţi. Acest lucru nu a trecut neobservat pentru comunişti. Ei au catalogat partida concurentă a lui Russell ca „fiind o mişcare politică care foloseşte terminologia religioasă în alte scopuri”. „Teologii din Brooklin” au fost învinuiţi de comunişti de faptul că „tratează superficial Sfintele Scripturi în scopurile ideologice şi politice proprii”. Acest fapt s-a adeverit în 1956 cînd „Turnul de Veghe” scria: „Comunismul este o religie universală care poate fi biruită de o religie mai bună”.
George Orwel zicea despre ideologia totalitaristă următoarele: „Controlînd gîndul, aceasta nu este fixată pe ceva aparte. Sunt înaintate dogme, care nu se discută, dar care se schimbă de la o zi la alta”. („Literatura şi totalitarismul”, 1941). Toată învăţătura sectei este clădită pe îndreptăţirea necesităţii „organizaţiei-mamă”, care în cel mai strîns mod este legată în minţile „martorilor” devotaţi de rîvnitul „rai pămîntesc”.
Anume această organizaţie „neprimejdioasă” care „nu învaţă nimic de rău” – pe din afară, iar în esenţă fiind răutăcioasă, răpune şi deformează mintea paralizînd voinţa membrilor săi, nivelează activ intelectul acestora şi treptat îi supune pentru îndeplinirea sarcinilor „Celui mai mare şi mai puternic” – Comitetul Central a Sectei din Brooklin, New York („eliberarea totală, a cărora, va veni doar după căderea creştinismului”).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu