SECTA IEHOVIŞTILOR SAU AI CUI MARTORI SÎNT EI?

Majoritatea din noi, cel puţin măcar o dată, am avut neplăcuta surpriză să fim acostaţi pe stradă de trecători care s-au recomandat a fi adepţii unor învăţături stranii, aşa zis „creştine”. În marea lor majoritate (patru din cinci) ei se dovedesc a fi „martorii lui Iehova”. Ei sînt cei mai activi de pe tărîm prozelitist, dintre toate sectele şi cultele existente la noi, în sud-estul Europei.

Nu considerăm binevenit a intra în polemică pe marginea rătăcirilor lor din mai mlte motive. În primul rînd intrînd in discuţie, ceea ce este caracteristic, mai ales iehoviştilor este faptul că aceştia fără a asculta interlocutorul invocă orbeşte pasaje din Sfînta Scriptură în sprijinul argumentelor eronate. Aceste versete scoase din context pot induce in eroare pe oricine care nu are minimum de cunoştinţe teologice, dar mai ales credinţă care le lipseşte multora din noi. Ei bine, aceste fraze scoase din arealul lor primar sînt interpretate în fel şi chip, fiecare sectă atribuindu-şi calitatea de a fi cea care vesteşte adevărul.

Lăsînd la o parte toate ereziile combătute la cele şapte Sinoade Ecumenice, începînd cu secolul XVI în Europa au apărut cu zecile aceste rătăciri, ce este mai interesant, continuîndu-şi drumul pe greşelile dogmatice combătute de Sfinţii Părinţi. Vom enumera doar o parte din aceste secte fără a le caracteriza, din simplul motiv că informaţia despre ele abundă.

După Schisma din 1054, în Biserica Catolică ca urmare a nenumăratelor excese ale papalităţii s-a produs încă o ruptură în 1517 rămasă în istorie ca „Reforma protestantă”. După exemplul lui Luther – iniţiatorul acesteia, numai peste trei ani, în 1520, ia naştere prima sectă desprinsă la rîndul său de protestantism – aşa zişii „anabaptişti”, precursorii „baptiştilor” din 1635. Apoi apar una după alta secta „luteranilor” – 1524, „menoniţilor” – 1530, „anglicanilor” – 1534, „presbiterienilor” – 1560, „quakerilor” – 1647, „metodiştilor” – 1739, „adventiştilor” – 1800, „cambeliţilor” – 1827, „mormonilor” – 1830, „sîmbătiştilor” – 1831 şi între anii 1860-1870 a apărut şi secta „martorilor lui Iehova”(atribuindu-şi numele acesta abia în 1927).

De fiecare dată cînd încerci să vorbeşti cu vre-un reprezentant al acestei secte (mai nou ei îşi zic cult) ai impresia de parcă te-ai adresa (mă iertaţi de expresie) la un bolnav cu deficienţe auditorii. Nici o dată monologul iehovistului nu se va transforma într-un dialog, cel puţin, inteligibil dacă nu constructiv. Cei care umblă din casă în casă sau acostează lumea pe stradă mizează pe cunoştinţele puţine ale interlocutorilor şi folosesc de cele mai multe ori trucuri sofistice (DEX).

Scopul fiecărui astfel de „misionar” este de a coopta cît mai mulţi adepţi. Aceştia din urmă, de cele mai multe ori, provin din medii socialmente vulnerabile (mă refer la sectanţii din fosta Uniune Sovietică). De aceea ajutorul material acordat acestora contează foarte mult. De importanţa colosală pe care o au fondurile pentru sectanţi ne convingem cînd vedem, pe zi ce trece, cum răsar ici colo noi sedii din ce în ce mai multe, mai mari şi mai fastuase ale acestora.

În Occident, de unde provin aceşti bani, lucrurile stau un pic altfel. Acolo vidul spiritual predomină aproape în toată societatea: în fiecare oraş şi sat, dacă nu în fiecare comunitate etnică. Prezenţa a sute şi sute de culte „religioase” nu pot acoperi acest vid din simplul motiv că izvorul prin care circulă acastă sevă a comuniunii cu Dumnezeu a secat odată cu ruperea legăturii cu Originea – Adevărul. Cu alte cuvinte sectarii nerecunoscînd Sfînta Tradiţie, cu ajutorul căreia a persistat Creştinismul pînă acum, au pierdut şi orientarea spirituală. Ghidul principal al acesteia din umbră fiind Sfînta Tradiţie. În unele limbi este de ajuns să schimbi doar accentele pentru a modifica sensul întregului cuvînt. Putem doar să ne închipuim ce cultură va avea un copil care ar fi fost pus să înveţe singur ( fără un învăţător). În poziţia aceasta se află şi sectanţii care au rupt legătura cu Sfinţii Părinţi şi Învăţători ai Bisericii – păstrătorii Tradiţiei apostolice.

Deşi principala critică a iehoviştilor în ţara noastră sînt îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe colegii lor din Occident, din bogată lor cunoştinţă de cauză, sînt incapabili, elementar, să facă deosebire între Catolicismul Apuseană şi Ortodoxia Răsăriteană. Este de ajuns să aruncăm o privire de ansamblu asupra sutelor de tone de reviste cu care intoxică atîţia şi atîţia oameni amărîţi din fosta Uniune Sovietică.

În fond lumea şi-a dat seama de nocivitatea acestei secte. În Spania, Italia, Germania, Franţa, SUA şi Rusia secta iehoviştilor este inclusă în diferite liste ale grupurilor şi cultelor periculoase. Chiar şi în satele Moldovei ţăranii nemaiputînd suporta, în primul rînd, agresiunea psihologică la care sînt supuşi se organizează şi-i alungă pe aceşti intruşi, cîte odată, chiar prin foţă.

O altă caracteristică a sectei este organizarea interioară dură. Cel ce a fost prins în mrejele acestei secte, din cauza tratamentului la care este supus, persoană integră nu mai poate ieşi. Organizaţia este ierarhizată după nişte principii interioare foarte stricte care nu are nimic în comun cu prescripţiile biblice. Supunerea totală faţă de superiori este necondiţionată.

Este de mirare, la ce nebunie au ajuns aceşti nenorociţi. Pînă şi adevărurle documentare din secolul trecute referitor la fondatorul şi activitatea sectei nu-i pot determina să-şi schimbe convingerile aberante. Au profeţit de multe ori Sfîrşitul Lumii prin aceasta provocînd panică în societate. Nici cînd au fost demascaţi în cadrul întîlnirilor cu teologi ortodocşi nu i-au influenţat. Învăţăturile pseudoreligioase sînt pline de fals şi minciună reprezentînd pentru oamenii normali o primejdie  destul de serioasă.

Faptul că „martorii lui Iehova” nu recunosc pe Dumnezeu în trei ipostaze, nu recunosc dumnezeirea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, nu recunosc nici simbolul crucii, nici Sfînta Tradiţie şi prin aceasta pe martirii care au suferit pentru credinţă, nu cred în viaţa de după moarte şi impun nişte practici străine creştinismului ne face să spunem că această secta se încadrează, pe deplin, în grupul sectelor totalitare.

Este foarte trist că publicaţiile, cu tiraj, de limbă română (de pildă: Timpul, Jurnal de Chişinău, Ziua, Adevărul, Libertatea, etc) nu iau atitudine faţă de această ciumă care ameninţă conştiinţa religioasă a societăţii. Ba mai mult putem uşor constata că astfel de mişcări sectare nocive sînt sprijinite de aceste publicaţii luptîndu-se de o potrivă cu Biserica Ortodoxă.

http://www.mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=1632

http://mihaildohot.wordpress.com/2009/02/15/secta-iehovistilor-sau-ai-cui-martori-sint-ei/