joi, 15 martie 2012

SÎNTEŢI RESPONSABIL, DOMNULE MARIAN LUPU!

Pentru nimeni nu este un secret că, de la o vreme, asistăm la nişte acţiuni, din partea autorităţilor statale, care cu greu le poate înţelege şi accepta omul simplu, avînd în vedere contradicţiile pe care le implică. În acest circuit al deciziilor de neînţeles se încadrează şi „maratonul Churchi” – proiect iniţiat de către actualul preşedinte al Parlamentului – domnul Marian Lupu.

Pe de o parte, campania de colectare a donaţiilor pentru un aşezămînt monahal este o acţiune salutabilă. Privind, însă, implicaţiile politice ale acestui „maraton” în contextul altor decizii la nivel înalt, sîntem puşi în situaţie să nu fim de acord întru-totul acţiunilor dumisale.

Astfel, adoptînd legea sănătăţii reproductive şi planificării familiei, legislativul, pe de o parte stimulează maternitatea iar pe de altă parte dă frîu liber aşa zisei „asistenţe internaţionale” privind răspîndirea gratuită şi folosirea contraceptivelor. Mai mult, populaţia este îndeamnată la practicarea avortului faţă de care, se ştie că, Biserica Ortodoxă, ghidîndu-se după canoanele bisericeşti, este împotrivă.

În plus, constatînd că în ţările în care a fost introdusă, în felurite forme, disciplina „Deprinderi de viaţă” numărul bolnavilor de SIDA şi a celor care se droghează a început să crească simţitor (vezi: „Occidentul şi educaţia sexuală” http://www.mdn.md/index.php?day=2031 ), aceasta a fost impusă şi la noi în ţară, la începutul anului de studii 2005-2006, obligatoriu. Deşi la insistenţele părinţilor şi profesorilor s-a cerut „eliminarea imediată, necondiţionată şi definitivă, din sistemul de învăţămînt de stat şi privat” a acestei discipline, în peste 80% din şcolile Republicii se mai ţin, cu neruşinare, „opţional” astfel de ore. Să ne amintim că tot aşa de „opţional”, la început, s-a cerut din Bruxelles şi înregistrarea aşa zisei „Mitropolii a Basarabiei”. Ca şi în primul caz, se vede clar că, acesta este un amestec obraznic al unui alt stat în diferende cultural-religioase interne. Este de neînţeles naivitatea cu care sînt tolerate această intervenţie externe cu atît mai mult cu cît, în astfel de cazuri, medierea din partea unor instanţe eretice, sau chiar atee, în chestiuni de organizare bisericească internă este interzisă.

Constatăm cu tristeţe că, nici pînă acum n-a fost adoptată o lege satisfăcătoare în ce priveşte relaţia dintre Biserică şi Stat. Astfel, tărăgănîndu-se rezolvarea problemei privitor la „Lege a Cultelor” s-a creat şi se crează în continuare precedentul afluxului diferitor secte şi mişcări aşa zis „religioase” care constituie o ameninţare directă la adresa statalităţii şi integrităţii naţionale.

Lăsînd la o parte toate aceste probleme grave din interiorul societăţii, preşedintele parlamentului, domnul Marian Lupu, cu un fariseism caracteristic, în zilele noastre, din păcate, unui demnitar de stat, dă curs unui aşa zis „maraton Curchi”. Aceasta în loc să iniţieze, la început, de pildă: un proiect de stopare a promovării pornografiei şi perversiunilor, introducerea predării în instituţiile de învăţămînt a credinţei strămoşeşti, sau să dea curs unui dialog cu Biserica privind un eventual ajutor reciproc (în interiorul societăţii) concretizată sub formă de asistenţă pentru reabilitare spirituală a tineretului, a copiilor (părinţii cărora sînt plecaţi în străinătate) şi nu în ultimul rînd pentru cei ce se află în detenţie.

De cînd parlamentul are atribuţia de a alege preşedintele statului responsabilităţile acestui organism de stat a crescut radical. Respectiv şi conducătorul acestui organism – speaker-ul – are îndatoriri mai mari în faţa poporului. Ar fi bine ca, din cînd în cînd, mult-stimatul nostru preşedinte al Parlamentului să mai tragă cu urechea să asculte şi doleanţele poporului de rînd.

Se aud, deja, prea multe acuzaţii, într-un Stat cu o bogată tradiţie şi moştenire culturală ortodoxă, îndreptate contra Bisericii. De aceea sfătuim mult stimatul domn să nu încurce politica, din ce în ce mai tulbure, cu credinţa ortodoxă de ale cărei reguli morale ar trebui să se conducă fiecare ales al poporului, popor 94% din care se declară creştini ortodocşi. De asemenea donaţiile nu sînt şi nici nu trebuie considerate un mijloc de acumulare a capitalului politic. Însă, din cîte se pare „maratonul”, în mare măsură, pe lîngă scopurile iniţiale expuse, nu este decît o campanie mediatică de PR – o formare de imagine pentru domnul Marian Lupu.

Mulţi ar spune că nu este obligaţia speaker-ului să se ocupe de aceste probleme. Însă, dacă fiecare îşi va declina responsabilitatea în rezolvarea acestora se va ajunge, cum de multe ori a fost cazul, ca de treburile interne ale statului să se ocupe şi, pe deasupra, să profite altcineva din străinătate. Se va ajunge ca demnitarii noştri să fie consideraţi nişte vînzători de ţară. Unui lider cu funcţii atît de înalte nu-i stă bine să fie atît de cinic cînd este vorba de lucruri faţă de care ar trebui să se comporte cu mare grijă şi fineţe.

Să luăm aminte la cuvintele Mîntuitorul: „când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 2-4)

Înaltul nostru demnitar poartă numele unui mare domn şi ilustru om de cultură moldovean – Vasile Lupu. S-ar putea ca domnia sa să fi vrut să-i urmeze exemplul. Tot ce-i posibil. Însă ca şi în teologie: tot ce-i scos din context, are toate şansele să fie erezie. Sîntem sceptici în această privinţă. Aşteptăm, cum se zice, paşi mai concreţi.

Cunoaştem din istoria universală că după edictul de la Milano din 313 autorităţile statale, de fiecare dată cînd era nevoie, donau felurite bunuri pentru diferite nevoi ale Bisericii: fie pentru ctitoria unor lăcaşe de cult sau renovarea acestora, fie pentru oricare alte necesităţi ale corpului religios. Legătura dintre Biserică şi Stat funcţiona în cadrul unei „simfonii a puterilor”. Acest lucru a persistat în Ţările Române,este drept sub un aspect un pic mai diferit decît în Imperiul Bizantin, pînă la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului XIX. În cadrul consfătuirilor, lîngă Domn era întotdeauna prezent şi Întîistătătorul religios avînd pe lîngă împuternicirile sacerdotale şi cea al unui consilier opinia căruia, în multe cazuri, fiind decisivă.

Pe de altă parte, nu era de mirare cînd domnul Moldovei, al Munteniei, sau unul din boieri dona pentru ctitoria unei biserici sau mănăstiri – doar aceştia erau creştini adevăraţi. Nu se cunosc încă situaţii cînd un străin de credinţa poporului ar fi donat în folosul Bisericii Ortodoxe. Acum, însă, după intrarea în secolul XX, în arena politică mondială a bolşevismului care a distrus multe aşezăminte ctitorite de străbunii drept măritori, remarcăm un caz deosebit dar cu un substrat, se pare că, identic. Autorităţile care, în proporţie însemnată, au rămas fideli crezului ateist, iniţiază colecte în scop caritabil pentru „restaurarea” tezaurului care a scăpat de furia devastatoare a înaintaşilor lor.

Nu are importanţă sub ce forme este continuată opera distructivă îndreptată împotriva societăţii. Atitudinea lipsită de respect pentru sănătatea morală şi intelectuală a populaţiei ţării a fost întotdeauna caracterizată drept antisocială (poate mai puţin acum). Este ceva ce ne aminteşte de politica „dublelor standarde” (un concept, de altfel, destul de vechi) preluată din Occident. De pildă, practic nimeni din aparatul de stat: Preşedinţie, Parlament, Guvern sau consilierii acestora nu frecventează, măcar de sărbători, bisericile invocînd pretextul că au lucruri mult mai importante de făcut.

Un mare om de stat de o tristă notorietate a zis cîndva: „ Dacă nu luăm aminte învăţăturile Istoriei riscăm să-i repetăm lecţiile”!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu