Precum la finisarea unui diamant se apelează la giuvaiergiu şi nu la un miner, în subteran lucrează minerul şi nu bijutierul. Sînt lucruri care necesită maximă seriozitate, fineţe şi atenţie din partea celor ce îndrăznesc să se expună pe marginea acestor subiecte. Să explicăm cîteva lucruri stimabilului Andrei Vartic.
Ce se înţelege prin abateri canonice? Greşelile săvîrşite cu bună ştiinţă de către slujitorii Bisericii şi cei care au vreo atribuţie, fie şi indirectă, la luarea deciziilor privind viaţa spirituală a comunităţii au fost începînd din timpurile Apostolice supuse penitenţei. Cel mai bine, acest lucru se observă în perioada Sinoadelor Ecumenice. Cu alte cuvinte, abaterile canonice sînt acţiunile care atentează, în vreun fel sau altul, la bunul mers al lucrurilor în interiorul bisericii dar implicit care are repercusiuni şi în relaţiile cu exteriorul Bisericii Ortodoxe (de pildă: cu organele de drept, poliţie, etc ).
Precum ofiţerul, juristul sau avocatul este obligat să cunoască legile ţării la fel şi slujitorul altarului este dator în faţa tuturor şi în primul rînd în faţa lui Dumnezeu să cunoască Canoanele Sfinţilor Părinţi. Orice preot este dator să cunoască canoanele Bisericii Ortodoxe, dar nu-i este interzis nici laicului a şti aceste lucruri.
Concretizări…
Pe parcursul Istoriei cele mai răsunătoare abateri canonice au fost cele din domeniul învăţăturii de credinţă ortodoxă expusă, de altfel, pe înţelesul tuturor, în Crezul Niceo-Constantinopolitan. Toate problemele ivite în interiorul Bisericii în perioada de după Edictul de la Milan se datorau anume disensiunilor pe marginea interpretării preceptelor transmise de la Sfinţii Apostoli la Sfinţii Părinţi. Toate neînţelegerile s-au născut ca urmare a neascultării faţă de predecesori. De fapt, acesta este şi esenţa păcatului strămoşesc: neascultarea lui Adam şi a Evei faţă de Dumnezeu. Pentru noi răspunsurile la întrebările legate de credinţă sînt date de Canoanele Sinoadelor Ecumenice şi sînt explicate mai pe larg în scrierile acestora: omilii , catehisme ,lucrări de apologetică şi axiologie .
Cele mai răspîndite, în zilele noastre, sînt abaterile ce aduc prejudicii mari sub aspect moral. Acestea sînt păcatele săvîrşite prin comportamentul indecent (sminteli). Şi acestea au fost combătute energic de către Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice şi Locale. Se ştie că preoţii şi ierarhii bisericeşti nu sînt cu nimic mai presus decît oamenii simpli în domeniul respectării învăţăturii de credinţă – păcatele pe care nu trebuie să le săvîrşească mireanul se referă şi la preoţi. Mai mult, aceştia sînt responsabili în faţa lui Dumnezeu şi pentru turma care o păstoresc. Şi invers: laicul nu trebuie să se considere scutit de obligaţiile morale de rigoare fie el cetăţean de rînd al unui stat, persoană oficială sau celebritate. În canoanele 42-43 Apostolice se zice: „Episcopul, ori presbiterul, ori diaconul petrecînd cu zaruri şi cu beţii, ori să înceteze, ori să se caterisească …ipodiaconul sau citeţul … ori să înceteze, ori să se afurisească; de asemenea şi laicul”. Aceeaşi poziţie este luată de Sfinţii Părinţi şi cu privire la mîndrie, invidie, iubirea de argint, desfrînare, lăcomie, trîndavie şi mînie.
În anul 50 d.Hr Sfinţii Apostoli s-au întrunit în primul Sinod Bisericesc la care s-au pus bazele administraţiei interne eclesiale. S-a stabilit ca fiecare ucenic să urmeze întocmai învăţătura părintelui duhovnicesc pentru a păstra cuvintele Mîntuitorului: „şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16). După canonul 39 Apostolic „presbiterii şi diaconii nu trebuie să săvîrşească nimic fără încuviinţarea episcopului”, iar „dacă vreun cleric ar ocărî pe episcop, să se caterisească, pentru că „pe mai marele poporului tău nu-l vei grăi de rău” (Fapte 23, 5)” (canonul 55 Apostolic). De asemenea „la mărturia cea împotriva episcopului, să nu se primească ereticul” (canonul 75 Apostolic), „deoarece unii voind a tulbura şi a răsturna buna rînduială bisericească, cu vrăjmăşie şi cu clevetire plăsmuiesc oarecare pricini împotriva episcopilor ortodocşi care ocîrmuiesc bisericile, nimic altceva urmărind decît a păta buna cinstire a preoţilor şi să pună la cale tulburări între credincioşii paşnici – din această pricină … să nu se mai primească învinuitorii fără cercetare şi nici a îngădui tuturor să facă pîri contra celor care păstoresc bisericile … Iar dacă învinuirea adusă episcopului ar fi bisericească, atunci trebuie să se ispitească ( cerceteze) feţele pîrîtorilor, pentru ca mai întîi să nu să se îngăduie ereticilor a face pîri împotriva episcopilor ortodocşi. Iar eretici numim pe cei ce …s-au făcut schismatici şi se adună împotriva episcopilor noştri canonici. Iar dacă cineva, nesocotind cele statornicite după cele arătate mai înainte, ar îndrăzni să supere urechile … judecătoriile cîrmuitorilor lumeşti … lipsindu-i de cinstire pe toţi episcopii diecezei (regiunii) unul ca acesta nicidecum să nu fie primit la pîră, ca unul care a defăimat canoanele şi a stricat buna rînduială bisericească.” (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol din 381).
Sub aspect liturgic, abaterile canonice se definesc prin nerespectarea prescripţiilor Sfinţilor Părinţi privind oficierea slujbelor bisericeşti de către preoţi, cu sau fără influenţă din afară privind timpul, locul sau forma slujirii. De pildă, în unele Biserici intenţionat se scurtează slujbele. În acest caz este obligatoriu ca preotul să expună în public motivele scurtării rugăciunilor dacă este cazul. Nici lungirea excesivă acestora nu este benefică. Sînt cazuri cînd aceste lucruri trebuie analizate de către un cunoscător în domeniul tipicului bisericesc, iar în alte cazuri (ca de pildă în timp ce rugăciunile rostite de preot cu glas tare corul paralel mai interpretează o altă cîntare liturgică; cînd ecteniile sînt rostite din mers) şi un simplu mirean poate să-şi dea seama de erorile comise.
Abaterile liturgice vizează direct şi activitatea mireanului – comportamenul acestuia în locaşul de cult( de pildă: în timpul slujbelor liturgice se interzice mersul prin biserică pentru a nu deranja pe cei care se roagă) şi în afara acestuia (de pildă: de abia începe Postul Naşterii Domnului că pe la porţile gospodarilor, în unele regiuni ale ţării, apar colindătorii care în plină perioadă de jale şi tristeţe, în aşteptarea venirii Mîntuitorului – simbolul acestui Post, sînt plini de bucurie şi veselie neîntemeiată. De fapt, postul înseamnă: pregătirea, pentru întîmpinarea unui mare eveniment în viaţa creştinului – sărbătoarea bisericească, prin curăţirea de păcat cu ajutorul înfrînării fizice şi sufleteşti de la orice plăcere lumească, care de cele mai multe ori nu ne predispune în acel moment la o bucurie exterioară, de multe ori falsă, ci la una interioară duhovnicească, de veghe).
Pe lîngă acestea deosebim şi alte abateri, de pildă, de la canoanele picturii bisericeşti murale şi iconografice. În pieţe şi în magazinele de obiecte de artă nu rareori sînt expuse picturi pe care vînzătorii le recomandă drept icoane. Este necesar de a ţine seama că icoanele ortodoxe sînt vîndute (numai) în localuri special amenajate de obiecte şi literatură religioasă ortodoxă pentru ca să nu fie destinate cumva unor ritualuri oculte. În acest caz icoanele Mîntuitorului, a Maicii Domnului şi ale Sfinţilor trebuie obligatoriu să fie sfinţite şi să poarte numele celui reprezentat. În plus, stilul de pictură al icoanelor ortodoxe este diferit faţă de cel al reprezentărilor iconografice latine. Ultimul pune accent, după cum este lesne de observat, mai ales pe calităţile fizice exterioare ale celui reprezentat în icoană iar primul – cel bizantin – pe calităţile duhovniceşti interioare.
Din cauza neglijenţei, unii slujitori ai Altarului admit în bisericile în care slujesc să se afle icoane pictate cu greşeli ( de pildă: în icoana reprezentînd „Cina cea de Taină” Iuda vînzîtorul Domnului este reprezentat cu aura specifică sfinţilor) sau sînt pictaţi lideri ai societăţii laice care nu au nu au nimic comun cu ortodoxia, simboluri politice: steaguri, embleme, etc.
Un exemplu practic
De multe ori nerespectarea canoanelor duce la rătăciri pe care Sfinţii Părinţi le-au numit erezii. Exemple concludente de abateri canonice regăsim, din plin, odată cu despărţirea de Biserica Ortodoxă din Moldova a unui grup de clerici care şi-au pus ca ţel să „reactiveze Mitropolia Basarabiei” prin procese la CEDO şi polemică insolentă în mass-media din ţară şi străinătate.
Pe lîngă faptul că s-au raliat ereziei filetiste lucru dovedit şi de domnul Vartic în articolul său , ignorînd o mulţime de canoane bisericeşti, aceştia admit posibilitatea ca sărbătorile bisericeşti să fie oficiate după calendarul bisericesc tradiţional şi, culmea, după cel civil (zis „stil nou”). După această logică absurdă, rezultă că fiecare din cei ce ţin sărbătorile pe ambele calendare s-au născut de două ori şi vor muri de două ori făcînd totul în reluare.
Încă o aberaţie în materie de drept canonic constituie calificativul de „reactivare”. Termenii de „adormire” şi „reactivare” sînt folosiţi în uzul masonic în momentul cînd după o perioadă de inactivitate loja îşi reia practicile oculte. Aici nu este cazul „Mitropoliei Basarabiei” sau poate cine ştie…
Adevărata Mitropolie a Basarabiei este compusă din acei preoţi şi mireni care au format trupul Bisericii Ortodoxe inclusiv şi în timpul ocupaţiei sovietice. Care au luptat cu autorităţile ateiste jumătate de secol, avem în vedere toţi preoţii care au suferit chinuri, deportări şi chiar moarte martirică. Este semnificativ faptul că nici măcar unul din acei preoţi care a supravieţuit ororilor comunismului şi nici mirenii nu au fost consultaţi în luarea deciziei de a trece sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române. Pur şi simplu, s-a luat o decizie samavolnică în rîndul unui grup de preoţi avizi de putere şi de către forţe politice care nu au nimic comun cu credinţa strămoşească (nici măcar Crezul nu-l cunosc).
Dacă se dorea într-adevăr o schimbarea pe cale amiabilă a autorităţii canonice se făcea după exemplul înaintaşilor noştri. Astfel prin eforturi de ambele părţi la 23 mai 1918 Patriarhul Tihon într-o „Gramotă” adresată Mitropolitului Pimen al Moldovei scria: „Este cu totul natural şi chiar necesar … a întreba clerul şi poporul basarabean cum şi în ce formă ar dori ei să-şi organizeze viaţa lăuntrică a Bisericii lor şi să stabilească relaţiile cu Biserica Rusă şi Biserica Român… Poporul ar putea să-şi exprime mai bine glasul acesta prin Soborul local sau prin adunarea eparhială care trebuie să fie convocate anume pentru discutarea situaţiei şi organizaţiei Bisericii basarabene pentru viitor… Aceasta este calea firească şi canonică.” Astfel s-a rezolvat problema după cum era firesc: a avut loc o Adunare extraordinară şi Biserica din Basarabia s-a unit cu Biserica Ortodoxă Română, chiar pe calea propusă de Tihon.
Atît timp cît se evită soluţionarea problemelor de jurisdicţie canonică prin metode teologice oficialii falsei Mitropolii a Basarabiei se fac responsabili de adîncirea crizei sociale din ţara noastră.
________________________________________
1 omilie – cuvîntare bisericească consfinţită în scris.
2 catehism – Expunere a principiilor ortodoxe, sub formă de întrebări şi răspunsuri.
3 apologetică – respingerea atacurilor îndreptate împotriva Ortodoxiei.
4 axiologie – studiul sistematic al originii, esenţei, clasificării, ierarhizării şi funcţiei valorilor ortodoxe.
5 Citat: „din punct de vedere canonic românii din Basarabia sunt obligaţi să meargă la Mântuitor „împreună cu seminţia lor”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu