Premise şi instrumentări
Ecourile evenimentelor petrecute în incinta Bisericii „Sf. Alexandru Nevskii” din Ungheni au depăşit cu mult graniţele Republicii Moldova. Astfel, atît în Federaţia Rusă, cît şi în România se pot remarca pe lîngă notele informative, mai mult sau mai puţin veridice, reacţii identice referitor la situaţia religios-morală din interiorul Mitropoliei Moldovei.
Ce este caracteristic analizei efectuate din ambele părţi, lăsînd la o parte toate divergenţele de ordin politic, este atacul concertat nu atît asupra instituţiei religioase reprezentată de Mitropolia Moldovei, cît mai ales asupra trupului Bisericii Ortodoxe în totalitate reprezentat de comunitatea de creştini ortodocşi din Moldova.
Ecourile evenimentelor petrecute în incinta Bisericii „Sf. Alexandru Nevskii” din Ungheni au depăşit cu mult graniţele Republicii Moldova. Astfel, atît în Federaţia Rusă, cît şi în România se pot remarca pe lîngă notele informative, mai mult sau mai puţin veridice, reacţii identice referitor la situaţia religios-morală din interiorul Mitropoliei Moldovei.
Ce este caracteristic analizei efectuate din ambele părţi, lăsînd la o parte toate divergenţele de ordin politic, este atacul concertat nu atît asupra instituţiei religioase reprezentată de Mitropolia Moldovei, cît mai ales asupra trupului Bisericii Ortodoxe în totalitate reprezentat de comunitatea de creştini ortodocşi din Moldova.
De pe urma acestei escaladări instrumentate a conflictului ca urmare a disensiunilor în rîndul ierarhiei eclesiale au de suferit în primul rînd laicii – mirenii şi enoriaşii Bisericii Ortodoxe din Moldova. Aici deja nu mai are mare importanţă ce convingeri politice, istorice sau de apartenenţă lingvistică împărtăşeşte omul simplu, fie el lucrător al cîmpului sau birocrat. Este atacată însăşi relaţia intimă între conştiinţa omului şi Dumnezeu.
Nu este ceva nou pentru creştinii ortodocşi. Odată cu perioada marilor transformări din secolul XVIII-XIX aceştia au avut numai de suferit. Am putea chiar începe mult mai devreme, de pildă cu reformele ţarului Petru I ( cunoaştem cu toţii „testamentul” acestuia, uzurparea scaunului patriarhal şi urmările acţiunilor sale în plan geopolitic), secularizarea averilor bisericeşti din timpul domniei lui Cuza (avem în vedere, de pildă, loturile de pămînt şi banii jertfiţi mănăstirilor româneşti de către domnii creştini, moşieri sau simpli ţărani) şi, paralel cu aceasta, coruperea liderilor politici şi a unor ierarhi în organizaţii oculte sincretiste.
Urmările le ştim cu toţii: divizările pe criterii de apartenenţă etnică din interiorul Bisericii Ortodoxe din cea de-a doua jumătate a secolului XIX (ce a generat erezia etnofiletistă nerecunoscută de unii nici pînă în ziua de azi) şi ajungîndu-se din timpul Revoluţiei bolşevice la o prigoană deschisă asupra Bisericii timp de 70 de ani în Rusia şi de 40 de ani în România.
Scopul este simplu – distrugerea identităţii religioase la români, la slavi, la popoarele din Balcani şi unele din Caucaz. Astfel maxima latină „Divide et impera” a fost şi este aplicată practic în cazul instiuţiilor eccleziale.
O paralelă între situaţia religioasă în România şi Federaţia Rusă
Deşi se fac auzite acuzaţii şi de o parte şi de alta referitor la o oarecare apartenenţă (haideţi să nu spunem jurisdicţional-canonică) de fond la anumite curente etnoculturale ruseşti sau româneşti, situaţia religioasă din Moldova se manifestă diferit de cea din Federaţia Rusă şi România. Nu putem să aplicăm standardele altor realităţi de împrejurare pentru rezolvarea unor conjuncturi aparte ce au loc în spaţiul pruto-nistrean.
Dacă ne referim la relaţiile socio-religioase din România, ultimile evenimente în ceea ce priveşte aderarea la UE au avut ca rezultat o reacţie politică furibundă din partea sferei politice îndreptată împotriva ierarhilor bisericeşti exprimate prin „Legea Lustraţiei” şi „Averile Ierarhilor”. Însăşi ideea unei transparenţe şi aflarea adevărului despre cei ce au făcut poliţie politică nu este un lucru rău. Ba din contră, este salutabil. Sub aspect teologic în nici un caz nu se justifică căpătarea şi transmiterea de informaţii din viaţa intimă a omului cu scopul utilizării acesteia în diferite interese: politice, economice şi strict personale. În timpul Tainei Spovedaniei preotul nu este decît instrument al Voinţei Divine – prin el se săvîrşeşte Taina. Creştinul care vine la spovedanie îşi spune păcatele direct lui Dumnezeu, avînd ca martor preotul care nu are, juridic vorbind, nici un „drept de proprietate” asupra acestor date. Astfel, din punct de vedere canonic, un astfel de cleric trebuie să fie oprit de a sluji.
Problema constă aici insă în altceva. Felul în care sînt instrumentate aceste proiecte aminteşte în parte reacţiile bolnăvicioase ale ateismului comunist şi anume: luarea în derîdere a ritualului liturgic din cauza necunoştinţei sau reavoinţei şi accentuarea unor particularităţi negative ale unor aşa zişi „slujitori ai altarului” şi generalizarea lor asupra întregului organism eclesial. Pe baza acestor două caracteristici eronate se crează o a treia caracterizată prin defăimări, calomnii şi minciuni de care este responsabilă în cea mai mare parte mass-media. Astfel, relaţia Bisericii cu exteriorul se explică preponderent printr-un conflict latent cu instituţiile Statului.
În Federaţia Rusă relaţii conflictuale deschise între Stat şi Biserica Ortodoxă Rusă nu sînt, în schimb putem remarca o luptă a curentelor eterodoxe religioase şi mistice care recurg la un prozelitism violent. De fapt, această abordare este caracteristică şi ţărilor fostului bloc sovietic: Ucraina, Belorusia şi Ţările Baltice.
O problemă acută reprezintă şi tensionarea relaţiilor cu Biserica Catolică ca urmare a acţiunilor greco-catolicilor din regiunile de vest ale spaţiului ex-sovietic. O ameninţare reprezintă şi curentele fundamentaliste din nişte deviaţii ale islamului a căror deviză se reduce la promovarea prin forţa armelor a modului propriu de viaţă bazat pe Sharia’ – legea islamică. Anume în acest context patriarhul Alexii al II-lea a binecuvîntat soldaţii ce luptau contra bandelor teroriste în Daghestan şi Cecenia unde încă înainte de aceasta au fost ucişi mai mulţi preoţi ortodocşi nevinovaţi – adevăraţi emisari ai păcii. Mulţi lideri de opinie anume aici fac, se pare că voit, o confuzie gravă: amestecă ambiţiile geostrategice ale politicienilor din Kremlin cu misiunea Bisericii de propovăduire a Cuvîntului Domnului în scopul mîntuirii sufletelor.
Sigur că excepţii sînt şi la acest capitol. De la controverse în plan teologic adeseori se trece graniţa spre devieri care aduc mai mult a interese geostrategice. Au şi acestea un nume caracteristic – erezia filetistă.
Întocmai ca şi războaiele ruso-turce, pe teritoriul dintre Prut şi Nistru se vrea şi se aplică o politică murdară ca urmare a căreia au de suferit numai băştinaşii. Arma folosită în acest conflict este filetismul – o clonă nereuşită rezultată dintr-un amestec de credinţă falsă exterioară, fariseică şi interesele geopolitice ce face o diferenţiere a conştiinţei religioase pe criterii etnice. Nu cred că vreun bun creştin din România să se îndoiască de autoritatea morală şi exemplul dat de Sfîntul Serafim de Sarov, Sfîntul Serghie de Radonej sau Sfinţilii Antonie şi Feodosie din Lavra Peşterilor de la Kiev. Sau invers: nu am auzit de pildă în vreo biserică ortodoxă în Moldova să nu pomenească în ecteniile din toate Sfintele Liturghii oficiate în locaşul eclesiastic pe Sfîntul Calinic de la Cernica, Sfîntul Antim Ivireanul, Sfînta Teodora de la Sihla, Sfînta Parascheva. Mai mult, sînt biserici chiar şi în Chişinău care poartă numele acestor Sfinţi din neamul nostru iar Sfînta Parascheva este considerată Ocrotitoarea Moldovei. Icoane ale acestor Sfinţi sînt în fiecare biserică.
Pentru a identifica cine sînt cei care proliferează şi accentuează în rîndul poporului disensiunile din interiorul Bisericii Ortodoxe fără a oferi nişte soluţii reale este de ajuns de a-i întreba despre Sfinţii pe care îi cinstesc sau mai mult dacă în general cinstesc Sfinţii şi cine sînt ei sau chiar dacă frecventează locaşul de cult ortodox.
Nicăieri nu este scris că în Împărăţia Cerurilor există deosebiri calitative între Sfinţii unui sau altui neam aşa cum rezultă din demagogiile unor lideri de opinie de la noi.
Caracterizările aberante străine duhului creştin ajung pînă acolo încît se face comparaţie între o aşa zisă „ Biserică Română” „democratică” alături de care vom intra în UE şi o aşa zisă „Biserică Comunistă” sau „ …a lui Voronin” „formată numai din agenţi KGB”. Este cam acelaşi lucru cum şi-ar înjura părinţii unii din care au suferit ani grei de lagăre şi temniţe pentru simplul fapt că şi-au dus, de pildă, copii să-i boteze. Au rămas puţini dar au mai rămas preoţi şi călugări care mai mult de 40 de ani au suferit batjocură (din partea autorităţilor ocupanţilor sovietici şi ale torţionarilor mancurţi de tipul celor care stau astăzi la cîrma statului) doar pentru a păstra flacăra credinţei strămoşeşti. Nu sînt luaţi în seamă pentru că sînt deja în „Mitropolia promoscovită”, „Mitropolia Kremlinului”.
Subiectul este interpretat şi invers de tabăra adversă. Cînd zicem „tabăra adversă” avem în vedere în primul rînd pe acei ce au instrumentat şi contribuit la aţîţarea conflictului din jurul seminarului de la mănăstirea Noul Neamţ de sub ocupaţia ruso-smirnovistă. Şi în acest caz au avut de suferit numai oamenii simpli cărora le-a fost îngreunată libera trecere peste Nistru: de la părinţi la copii şi invers. Îi avem în vedere şi pe acei din feţele bisericeşti din Biserica Ortodoxă Rusă care chiar îi îndeamnă pe preoţii şi mirenii care se adresează la ei cu vreun sfat sau problemă să treacă la „basarabeni” (la aşa zisa Mitropolie a Basarabiei) dacă nu-i convine ceva.
La mijloc se află din nou (a cîta oară) Biserica Ortodoxă dintre Prut şi Nistru – întreaga comunitate de mireni şi preoţi asupra cărora sînt lansate atacuri care mai de care mai aberante gen: „românofili”, „rusofoni”, „comunişti”, „naţionalişti” ei fiind, de fapt, simpli creştini ortodocşi care vor să fie în primul rînd cu Hristos, în duhul păcii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu