Duşmanii credinţei din interiorul Bisericii Ortodoxe

Pe lîngă atacurile la adresa Ortodoxiei din partea cercurilor din afara bisericii (în cazul exorcizării din mănăstirea Tănacu) cele din interiorul Bisericii Ortodoxe Române agravează situaţia şi aşa complicată în care se află acum.

Anume în aceste momente de grea cumpănă, unii indivizi, din cadrul instituţiei bisericeşti se dedau la acţiuni ce contravin aşezămîntului Sfinţilor Părinţi. Prin aceste acţiuni se aduce un prejudiciu substanţial imaginii Bisericii Ortodoxe nu numai în România dar şi în întreaga lume. Astfel, în unele biserici, slujitorii altarului intenţionat scurtează sau modifică slujbele după bunul lor plac, încălcînd canonul 18 (care prevede că „vecernia trebuie să se facă întotdeauna”) sau canonul 29 (privind cinstirea Duminicii) al Sinodului al cincilea local din Laodiceea (343)[1]. Aceast fenomen se explică prin pătrunderea în interiorul societăţii noastre  unor concepţii străine Ortodoxiei. Avem în vedere domeniul strict liturgic al respectării prescripţiilor bisericeşti.

„VOI ZIDI BISERICA MEA ŞI PORŢILE IADULUI NU O VOR BIRUI” – IV

Stabilirea unei problematici reale legate de evenimentele din Ungheni

Faptul existenţei unor probleme, în sînul instituţiei sociale bisericeşti, a nu a fost contestat niciodată. Încă din primii ani de după întemeierea Bisericii Creştine au apărut factori ce destabilizau buna orînduială bisericească. Una din primele exemplificări ale acestor influenţe se cunoaşte că a fost cazul lui Simon Magul despre care se aminteşte în „Faptelor Apostolilor”: „…era mai dinainte în cetate un bărbat, anume Simon, vrăjind şi uimind neamul Samariei … Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip. … Şi Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt. Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani. Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale, Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti. Şi răspunzând, Simon a zis: Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis.” (Fapte 8, 9-24).

ÎNTRE PSIHOLOGIE ŞI DUHOVNICIE

Pe parcursul timpului, oamenii, cu anumite aptitudini şi ducîndu-şi traiul în anumite împrejurări şi într-un timp mereu schimbător, şi-au creat un anumit punct de vedere care reflectă felul cum înţelege acesta fenomenele realităţii imediate, dar şi a celora istorice. Punctul de vedere din care psihologia studiază fenomenele realităţii este cel spiritual. Pentru marea majoritate a lumii acest aspect al realităţii pare cu atît mai clar, cu cît omenirea a evoluat – dezvoltarea societăţii civile, progresul tehnico-ştiinţific etc. În realitate, însă, nu este chiar aşa.

După cum se ştie, premisele biologice şi datele genetice, adică ceea ce obţine omul de la Dumnezeu, nu se manifestă, pur şi simplu, de la sine. Ansamblul de evenimente ce influenţează viaţa unui om nu poate fi, am putea zice, cuantificat nici în psihologie şi nici în alte ştiinţe. Dar, să se înţeleagă din start că nici teologia nu se ocupă de aceasta. Spre deosebire, însă, de celelalte ştiinţe teologia studiază legătura dintre Dumnezeu şi om (religo-religare – refacerea legăturii). Prin intermediul Ortodoxiei (dreapta cinstire – n.a.) Dumnezeu se revelează şi le comunică oamenilor atît cît au nevoie pentru mîntuire. Dumnezeu se descoperă în primul rînd apropiaţilor săi şi prin ei tuturor celorlalţi.