MIRACOLUL POGORÎRII LUMINII SFINTE LA MORMÎNTUL DOMNULUI DIN IERUSALIM

Lumina de la Sfîntul Mormînt este atestată istoric din veacul II

1. În fiecare an, timp de secole în ziua ce precede Sfintele Paşti în locul unde a fost pus Trupul Mîntuitorului are loc o minune sau alfel zis un fenomen inexplicabil din punctul de vedere ştiinţific – apariţia unei Lumini nematerialnice nebişnuite.

În istoriografia bisericească apariţia Luminii Sfinte la Mormîntul Domnului nostru Iisus Hristos din Ierusalim este atestată prima dată la Eusebiu de Cezareea († 340), care istoriseşte un caz petrecut în vremea patriarhului Narchisse (sec. II). De Paşti în candela care se afla în interiorul mormîntului, din cauza lipsei de ulei, s-a turnat apă din izvorul Siloamului. Îndată candela a fost aprinsă „de un foc ceresc” şi a ars în timpul întregii slujbe pascale.

PLANETA LUI TĂNASE

Societatea noastră se află într-un dramatic proces de decădere moral-spirituală. Acest lucru se caracterizează prin pătrunderea în societatea noastră a unor elemente nocive şi degradante mai ales pentru tînăra generaţie. Pînă şi intelectualitatea noastră şi-a pierdut orice principiu moral-religios. De aceea elitele şi cei ce le susţin suferă de o boală spirituală acută – cea a lipsei de credinţă. Foarte puţini îşi dau seama cu adevărat că asistă la un război modern – cel al informaţiilor – în care arma predilectă este mass-media. Scopul acestui război este îndepărtarea oamenilor de la adevărata credinţă. Acest lucru se remarcă cel mai uşor în publicaţiile săptămînale. Să luăm de exemplu Timpul.

În editorialul de vineri, 8 aprilie, intitulat „Jefuitorii de iluzii”, Constantin Tănase, ca de obicei, vrea să ne dea încă o lecţie de etică politică dar şi de “moralitate proeuropeană”. Nu ştim, însă, pe cît este de familiarizat autorul articolului “Dumnezeu e comunist” cu ultima expresie, avînd în vedere limbajul de mahala cu care îi „freacă” (vorba dumisale) pe toţi. După ce a descris opoziţia în culori galben-oranj domnul Tănase îi vede pe toţi “negri, cocoşaţi şi lacomi” şi nici pe cititorii săi nu-i iartă. S-ar părea că prea des se uită domnia sa în oglinda editorială a publicaţiei.

POCĂINŢA SINCERĂ – MEDICAMENT ÎMPOTRIVA PĂCATULUI

Fiind trecuţi, deja, de mijlocul Postului Sfintelor Paşti este necesar de a aminti scopul pentru care noi îl ţinem. Multă lume este obişnuită să creadă că posturile de peste an nu semnifică decît abstinenţă de la unele mîncăruri şi băuturi alcoolice. Aceasta, însă, este doar o simplă reminiscenţă văzută a întregului proces de curăţire trupească şi sufletească de plăgile păcatului. Rolul central în orice post îl joacă pocăinţa şi recunoaşterea faţă de Dumnezeu a neputinţei omeneşti şi implicit cerîndu-I ajutorul.

Chiar din momentul în care Mîntuitorul şi-a început activitatea Sa publică primele cuvinte pe care le-a rostit au fost: „Pocăiţi-vă, căci  s-a  apropiat  împărăţia  cerurilor.” (Matei 4, 17). Astfel relaţia dintre pocăinţă şi dobîndirea împărăţiei cerurilor a devenit esenţială. Recunoaşterea sinceră a vinovăţiei personale care se naşte din conştientizarea prezenţei păcatului constituie primul pas spre o pocăinţă, am putea zice, autentică dar nu şi suficientă. Singurul care este în drept a judeca despre veridicitatea pocăinţei personale este Însuşi Dumnezeu. Iată de ce avva Sisoe cel Mare chiar şi pe patul de moarte zicea că n-are nici măcar conştiinţa de a fi început să se pocăiască ( Patericul Egiptean).

MANCURȚII VREMURILOR NOI

S-a atins de mai multe ori tema mancurtismului la noi în ţară. Într-adevăr este şi aceasta o problemă acută a societăţii. Depinde, însă, din ce unghi o privim. Interpretările termenului „mancurt”diferă de la un caz la altul fiindu-i ataşate caracteristici diferite. Personalităţile politice înclină să numească mancurţi pe cei plecaţi din ţară. Ziariştii, publiciştii şi editorialiştii,însă, îi caracterizează, din contra, pe primii cu acest apelativ. Opinia publică rămîne, ca de obicei, fără nici o viziune reală: care este dimensiunea reală a fenomenului numit „mancurtism”, şi cum se caracterizează acesta la noi în ţară. De fapt, din cauza problemelor cu care se confruntă, omul de rînd nici nu mai are timp de a se mai gîndi la caracteristica aceastei manifestări distructive.