joi, 26 septembrie 2013

ESTE PASIBILĂ REPUBLICA MOLDOVA DE O EVENTUALĂ REVOLTĂ A TINERILOR?

(Notă: articol original publicat 
în data de 12 aprilie 2006)

Cu toţii am fost cîndva tineri. Unii continuă să fie tineri sufleteşte iar alţii din tinereţe devin mult mai maturi decît par. Pentru orice ţară, generaţia tînără reprezintă speranţa de viitor. Atît cît se investeşte în tineret tot atît şi se obţine.

La noi în ţară, în cadrul societăţii post-sovietice, de vreo zece ani s-au format nişte centre, putînd fi comparate doar cu nişte caste, care cumulează în jur lor politicieni, ziarişti, oameni de cultură, oameni de afaceri, oameni de ştiinţă şi chiar cadre teologice sau simpli muncitori pe de o parte iar pe de altă parte – tineretul. Între prima şi cea de a doua categorie de oameni, deşi se află în cadrul aceleiaşi societăţi, s-a format o prăpastie destul de mare. Procesele social-politice din ţară şi străinătate nu au rămas fără repercusiuni asupra tineretului, de altfel, sensibil la orice schimbări bruşte care se produc în urma intervenţiilor din interiorul şi exteriorul societăţii.