Stabilirea unei problematici reale legate de evenimentele din Ungheni
Faptul existenţei unor probleme, în sînul instituţiei sociale bisericeşti, a nu a fost contestat niciodată. Încă din primii ani de după întemeierea Bisericii Creştine au apărut factori ce destabilizau buna orînduială bisericească. Una din primele exemplificări ale acestor influenţe se cunoaşte că a fost cazul lui Simon Magul despre care se aminteşte în „Faptelor Apostolilor”: „…era mai dinainte în cetate un bărbat, anume Simon, vrăjind şi uimind neamul Samariei … Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip. … Şi Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt. Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani. Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale, Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti. Şi răspunzând, Simon a zis: Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis.” (Fapte 8, 9-24).