DE CE FILETISMUL ESTE EREZIE?

Pentru un creştin adevărat Ortodoxia este închinarea lui Dumnezeu în Duh şi Adevăr. Duhul este slava creştinilor (In. 7, 39). Unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie, iar unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mîntuire. Sfîntului Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei spune că: „Cel care vrea să se mîntuiască, înainte de toate trebuie să ţină dreapta credinţă, pe aceasta însă cine nu o va păstra întreagă şi nevătămată, în afară de faptul că va avea numeroase necazuri, în veci va pieri” (Simbolul Sfîntului Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei,. „Psaltirea comentată”).

Pornirea conştientă de a contrazice învăţătura oficială a Bisericii precum şi raţionamentele omeneşti, introduse în învăţătura credinţei creştine, este numită erezie, iar urmarea acestei învăţături -  zice Sfîntul Ioan Scărarul este „rea-credinţă” (Scara, Cuvîntul 1).

CREŞTINII DIN MOLDOVA VĂ INDEAMNĂ: NU HULIŢI MÎNTUITORUL

Din cauză că mesajul creştinilor ortodocşi din Moldova, exprimat prin intermediul Mitropoliei, în legătură cu derularea, în premieră, în ţara noastră a unei pelicule ce face părtaş în alt mod hula la adresă Mîntuitorului[1], nu a fost luat în seamă de nici unul din liderii politici ai ţării, în ziua de joi, 18 mai 2006, începînd cu ora cinci după amiază în jur de 250 de credincioşi s-au adunat, în faţa cinematografului „Patria”. Oameni de diferite vîrste şi categorii sociale purtînd pancarte pe care scria „Fii şi fiice ai Bisericii Ortodoxe împotriviţivă rătăcirilor occidentale”, „Trădătorii Ortodoxiei – trădătorii neamului”, „Nu ne spurcaţi sufletele” (etc) şi-au exprimat indignarea şi protestul faţă de atitudinea pasivă a factorilor de decizie din Stat.

La acţiunile de protest ale credincioşilor s-au alăturat mai mulţi preoţi din Chişinău şi din alte părţi ale ţării. Un pic mai tîrziu în semn de solidaritate alături de credincioşi a venit Prea Sfinţitul Petru, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi Întregii Moldove. Acesta mai mult de o oră s-a întreţinut cu trecătorii explicînd, celor adunaţi în jur, în ce constă greşala pe care o comit cei care acceptă să fie părtaşi la hula împotriva Mîntuitorului.

DE SFINTELE PAŞTI MASS-MEDIA ŞI POLITICIENII MOLDOVENI S-AU DAT, DIN NOU, DE GOL

Odată cu serbarea Paştilor nu numai mass-media dar şi autorităţile s-au întrecut în declaraţii care mai de care mai încurcate şi mai contradictorii. Acţiunile politicienilor noştri de prim rang au dat dovadă de un fariseism notoriu.

Un lucru este cînd sînt luate interviuri de la oameni simpli, de pildă, de pe stradă care-şi expun sentimentele în acest răstimp de sărbătoare şi cu totul alt lucru este cînd pe marginea temelor pascale se expun persoane cu funcţii de responsabilitate în Stat şi care sînt obligaţi să ia decizii cruciale pentru bunăstarea spirituală, economică şi culturală a societăţii. În acest context orice atitudine lipsită de un tact politic poate aduce prejudicii substanţiale mult mai mari decît îşi pot imagina cu simţurile lor obtuze conducătorii noştri.

MIRACOLUL POGORÎRII LUMINII SFINTE LA MORMÎNTUL DOMNULUI DIN IERUSALIM

Lumina de la Sfîntul Mormînt este atestată istoric din veacul II

1. În fiecare an, timp de secole în ziua ce precede Sfintele Paşti în locul unde a fost pus Trupul Mîntuitorului are loc o minune sau alfel zis un fenomen inexplicabil din punctul de vedere ştiinţific – apariţia unei Lumini nematerialnice nebişnuite.

În istoriografia bisericească apariţia Luminii Sfinte la Mormîntul Domnului nostru Iisus Hristos din Ierusalim este atestată prima dată la Eusebiu de Cezareea († 340), care istoriseşte un caz petrecut în vremea patriarhului Narchisse (sec. II). De Paşti în candela care se afla în interiorul mormîntului, din cauza lipsei de ulei, s-a turnat apă din izvorul Siloamului. Îndată candela a fost aprinsă „de un foc ceresc” şi a ars în timpul întregii slujbe pascale.

PLANETA LUI TĂNASE

Societatea noastră se află într-un dramatic proces de decădere moral-spirituală. Acest lucru se caracterizează prin pătrunderea în societatea noastră a unor elemente nocive şi degradante mai ales pentru tînăra generaţie. Pînă şi intelectualitatea noastră şi-a pierdut orice principiu moral-religios. De aceea elitele şi cei ce le susţin suferă de o boală spirituală acută – cea a lipsei de credinţă. Foarte puţini îşi dau seama cu adevărat că asistă la un război modern – cel al informaţiilor – în care arma predilectă este mass-media. Scopul acestui război este îndepărtarea oamenilor de la adevărata credinţă. Acest lucru se remarcă cel mai uşor în publicaţiile săptămînale. Să luăm de exemplu Timpul.

În editorialul de vineri, 8 aprilie, intitulat „Jefuitorii de iluzii”, Constantin Tănase, ca de obicei, vrea să ne dea încă o lecţie de etică politică dar şi de “moralitate proeuropeană”. Nu ştim, însă, pe cît este de familiarizat autorul articolului “Dumnezeu e comunist” cu ultima expresie, avînd în vedere limbajul de mahala cu care îi „freacă” (vorba dumisale) pe toţi. După ce a descris opoziţia în culori galben-oranj domnul Tănase îi vede pe toţi “negri, cocoşaţi şi lacomi” şi nici pe cititorii săi nu-i iartă. S-ar părea că prea des se uită domnia sa în oglinda editorială a publicaţiei.

POCĂINŢA SINCERĂ – MEDICAMENT ÎMPOTRIVA PĂCATULUI

Fiind trecuţi, deja, de mijlocul Postului Sfintelor Paşti este necesar de a aminti scopul pentru care noi îl ţinem. Multă lume este obişnuită să creadă că posturile de peste an nu semnifică decît abstinenţă de la unele mîncăruri şi băuturi alcoolice. Aceasta, însă, este doar o simplă reminiscenţă văzută a întregului proces de curăţire trupească şi sufletească de plăgile păcatului. Rolul central în orice post îl joacă pocăinţa şi recunoaşterea faţă de Dumnezeu a neputinţei omeneşti şi implicit cerîndu-I ajutorul.

Chiar din momentul în care Mîntuitorul şi-a început activitatea Sa publică primele cuvinte pe care le-a rostit au fost: „Pocăiţi-vă, căci  s-a  apropiat  împărăţia  cerurilor.” (Matei 4, 17). Astfel relaţia dintre pocăinţă şi dobîndirea împărăţiei cerurilor a devenit esenţială. Recunoaşterea sinceră a vinovăţiei personale care se naşte din conştientizarea prezenţei păcatului constituie primul pas spre o pocăinţă, am putea zice, autentică dar nu şi suficientă. Singurul care este în drept a judeca despre veridicitatea pocăinţei personale este Însuşi Dumnezeu. Iată de ce avva Sisoe cel Mare chiar şi pe patul de moarte zicea că n-are nici măcar conştiinţa de a fi început să se pocăiască ( Patericul Egiptean).

MANCURȚII VREMURILOR NOI

S-a atins de mai multe ori tema mancurtismului la noi în ţară. Într-adevăr este şi aceasta o problemă acută a societăţii. Depinde, însă, din ce unghi o privim. Interpretările termenului „mancurt”diferă de la un caz la altul fiindu-i ataşate caracteristici diferite. Personalităţile politice înclină să numească mancurţi pe cei plecaţi din ţară. Ziariştii, publiciştii şi editorialiştii,însă, îi caracterizează, din contra, pe primii cu acest apelativ. Opinia publică rămîne, ca de obicei, fără nici o viziune reală: care este dimensiunea reală a fenomenului numit „mancurtism”, şi cum se caracterizează acesta la noi în ţară. De fapt, din cauza problemelor cu care se confruntă, omul de rînd nici nu mai are timp de a se mai gîndi la caracteristica aceastei manifestări distructive.